CAmpuri de aplicare ale comunicarii referat






Incepem prin a ne indoi noi i nsine daca titlul acestui submodul este bine ales si daca vom fi in stare sa dam cateva
raspunsuri macar satisfacatoare fata de tot ce am teoretizat/reteoretizat pana aici, ghidati de anticamera pragmaticii,
numita stiintele informatiei si comunicarii, redundantul SIC. Indoiala noastra cu privire la campurile aplicati ale
comunicarii este pe deplin tolerata (ca sa nu cutezam a spune justificata), atunci cand un credibil si competent cercetator
al fenomenului, cum este Daniel Bougnoux, isi intituleaza pr imul modul al sectiunilor sale interogativ, Ce este o problema de
comunicare?, pentru ca, in chiar primul paragraf al modulului, in loc de un raspuns (sau macar inceput de raspuns) sa ne
dezarmeze, reducandu-ne la tacere reflexiva si provocare la continuarea lecturii. "Nicaieri si pentru nimeni nu exista
. Acest termen desemneaza un ansamblu prea vast de practici, in mod necesar disparate, nenumarate siInfinit de deschise", sententioneaza, pare-se, fara drept de apel, Daniel Bougnoux (cf. "Introducere in stiintele
comunicarii"), 2000, p. 13).
Daca acceptam aceasta derutanta opinie ne putem intreba: la ce mai foloseste incursiunea noastra in labirintele SIC?
Raspunsul il formulam sub impulsul pe care ni-l da profesiunea noastra duala, filologico- jurnalistica, atat in sfera catedrei
cat si in aceea a practicii redactionale. Prin cunoasterea plasamentului mass-media in interiorul SIC, raspundem
exigentelor pedagogice specifice jurnalismului, de asemenea, exigentelor impuse de noile tehnologii jurnalismului,
raporturilor lui cu societatea de consum.
Noile interpretari care se dau procesului de concepere, procesare si transmitere a mesajelor anunta o subramura a
cercetarii in domeniul SIC, pe care Daniel Bougnoux o numeste mediologie. Aceasta, depas ind istoria propriu- zisa a
mass-media, isi axeaza studiile pe mijlocul de comunicare sau instrumentul de transmisie, de tip telefon, tipar sau retea
Internet, examinandu- l din din toate unghiurile posibile:
a) a) semiologic (ce tip de semne foloseste, daca transmite doar textul ca atare sau il imbogateste cu imagini, in
ce scop?);
b) b) pragmatic (in ce mod utilizatorii iau in stapanire mesajele cu intentia sa le modifice sensul? in ce masura
emisia si receptia acestora interactioneaza?);
c) c) imaginativ (in ce mod visul individual/social nu se rezuma doar la instrumentul prorpriu-zis, procedand la
estetizarea lui, la transpunerea in ireal?);
d) d) sistemic (in ce mod posedam mijloacele de comunicare ce ne poseda, in ce mod aceste "proteze tehnice" ne
creeaza un mediu/climat pe care ajungem sa-l consideram o prelungire a propriului nostru chip?) Raspunsurile la
asemenea intrebari nu se pot formula decat in contextul real, palpabil, contorsionat, deosebit de labil, al analizei concrete
si nu anticipativ deducti, sub un scut nu intotdeauna aparator, al relatiilor dintre social si interpersonal.
Intram ineviil in incertitudinile definirii comunicarii si rezultatelor ei, stiindu-se ca acolo unde relatiile pragmatice
aleatorii au reusit sa se fixeze in obiecte, in structuri solid rutinate, si-au pierdut numele de comunicare, ele numindu-se
ceea ce sunt de fapt: invatamant, supus programelor analitice, comert, supus preturilor vanzare/cumparare, transport
feroviar, supus orarelor ferme, prin ext indere, oricare alt teritoriu al activitatilor umane care si-a dobandit o anume
autonomizare a propriei comunicari. In limitele acesteia si profesorul si comerciantul si seful de gara si oricare exponent al
unui segment social rutinizat se implica intr-o comunicare de tip special, chiar daca aceasta este posibila doar cu
telefonul, faxul, calculatorul sau prin retelele Internet. Ne gasim astfel in fata unor infinite tipuri de comunicare, a unor
relatii care sunt/nu sunt inrudite, a unor zone in care tehnologiile exista/nu exista, dar toate marcate de zgomot,
progres/regres, aspiratii/deziluzii. Un sigur lucru putem totusi sili: dirsitatea acestor comunicari sta sub acoperisul,
cand insorit, cand amenintat de nori, al socialului; mai putem sili, de asemenea, o certitudine, aceleasi ramificate
tipologii intra in campul comunicarii rbale.
Cat priste celelalte tipuri ale comunicarii, nonrbale (gestica, mimica), nonumane (lumea animaliera, a
vietuitoarelor) starile de lucruri par chiar mai impietrite in tiparele codurilor care s-au fixat in schemele destinate a fiInsusite pe de rost. Noi stim ce stim: ca privighetoarea canta, broasca oracaie, corbul croncane, dar toate aceste semnale
sonore inseamna "a vorbi"? Inseamna a primi un mesaj de interactiune sau un simplu moment scurtcircuitat al unei
comunicari incifrate? Cert este si in cazul acestor exemple ca, pentru lumea din care provin, sunetele, semnele, miscarile
apartin unei comunicari care nu depinde de performantele calculatoarelor din ultima generatie, dar, totusi, comunicare. In
sfera umanului, limbajul nefericitilor soartei, surdo-mutii, nu au comunicarea lor existentiala? Actorii celebri, de pe scenele
teatrelor, ecranele cinematografelor, din dansurile de opera, ca cele din elitarul "Lac al lebedelor", toti acestia, impreuna
cu milioanele de confrati in ale artelor si creatiilor imaginare, nu transmit prin mimica, gesturi, miscari tot atatea limbaje ca




cele construite din cuvinte?
Pentru a face o prima incheiere la o problema mereu deschisa, problema fiind aceeasi, deschiderile mereu altele,
renim la paragraful final al submodulului precedent in care am inntariat triunghiul comunicarii in schema Rémy
Rieffel: mass-media-informatica-telecomunicatia, punctand urmatoarele elemente noi care ne scot din tiparele comunicarii
traditionale:
1) 1) Comunicarea interpersonala, directa, de tipul unul-unul, tipul dialogului stradal, de exemplu, devine
arborescenta, unul-cativa, cativa-unul, cativa-cativa, imbracand formele comunicarii mediatizate. Aceasta pentru ca
aparatele de care dispune/poate sa dispuna acasa la el un individ ii maresc raza traditionala interpersonala a comunicarii,
gratie telefonului, faxului, robotului telefonic, e-mail-ui.
2) 2) Comunicarea mediatizata, indirecta, aduce in casa aceluiasi individ, prin ziare, reviste, emisiuni audiovizuale,
dupa schema unul pentru toti, adica de la un centru de emisie spre marginimi comunitare anonime, o multitudine de
mesaje impersonale, standardizate, care sunt/nu sunt favorabile feed-back- ului, oricat de captivante sunt unele titulaturi,
"Ne scriu cititorii", "Cititorii catre cititori", "Telefonul ascultatorului", "In direct la telefoanele cu numarul" si altele de
aceeasi capcana. Ce tipologie de mesaje transmit/difuzeaza media? De obicei, cine nu stie? s-ar putea raspunde simplu,
enumerarea fiind la indemana oricui: informatii in buletinele de stiri; dirtisment de toate categoriile/varstele, ca antidot al
stresului contemporan; dezbateri/ reality shows, nobile in intentii, partial/rareori total eficiente; rubrici/ini tematice,
emisiuni caleidoscopice la radio-tv., concepute a interesa un public-receptor larg, intr -o perpetua batalie concurentiala
pentru mentinerea (macar!) a numarului sil de cititori/ascultatori/telespectatori. Acest camp comunicational de masa,
este nuantat de John Fiske si prin formula comunicare fatica, adica o comunicare destinata sa mentina si sa consolideze
relatiile sociale inaintea intereselor iscate de fluxul informativ cotidian.
3) 3) Tipologii distincte ale comunicarii fatice:
a) a) comunicarea politica;
b) b) comunicarea de intreprindere;
c) c) comunicarea publica.
Cu privire la telurile acestor categorii ale comunicarii, Rémy Rieffel observa, pentru ficare, particularitatile de continut,
astfel: oamenii politici dezvolta o strategie mai mult de forma decat de continut, prin publicitate/sondaje care sa leImbunatateasca imaginea in ochii opiniei publice (comunicarea politica); in lumea contemporana marcata de
concurenta/competitivitate necrutatoare intreprinderile si-au creat/isi creeaza servicii de comunicare interna/externa in
scopul mentinerii/amplificarii sectorului de piata al desfacerii produselor (comunicarea de intreprindere); a treia ramura
distincta, comunicarea publica aduce in obiectile ei eforturile institutiilor statului, intreprinderilor publice, administratiilor
centrale/locale de a aloca fonduri banesti sporite structurilor sociale din subordine, premise ale bunelor relatii cu publicul.
In acest sens factorii abilitati declanseaza campanii de presa, pe probleme educati/de sanatate/de protectie sociala, in
national departajat: metropole, orase, departamente/sectoare, regiuni/judete, comune/sate, in actiuni ale massmedia
care pot fi incorporate sub titulatura de comunicare sociala sau comportamentala.
In acest deosebit de semnificativ camp aplicativ al comunicarii publice, Bernard Miége simte nevoia sa faca unele
disocieri justificate de confuzia care se face adesea intre comunicarea publica si comunicarea politica. Aceasta din urma
tine, cu deosebire de imaginea publica mereu favorabila pe care si-o doreste un lider politic, entual sef de partid, plin de
promisiuni in campaniile electorale, uitate sau in imposibilitate de a le concretiza dupa alegeri si exemplele sunt din
abundenta. Oarecum la antipod, comunicarea publica este/trebuie sa fie apanajul acelor institutii/foruri publice instite cu
gestionarea sila a tuturor intereselor tarii (economice, sociale, educati, de aparare etc.) obiecti care imprima
actului comunicational responsabilitate, credibilitate, realism, transparenta. Se insista, de asemenea, pe alte trasaturi care
departajeaza comunicarea publica de comunicarea administrativa, in sensul unor dereglari/contradictii/blocaje care pot
surni in functionarea aparatului administrativ central/local si care nu trebuie sa acapareze spatiile relationale majore ale
comunicarii publice, existand pentru remedieri cai birocratice oficiale (restructurari, demiteri, numiri noi, propuneri
legislati). Raportat la acest segment ultim, comunicarea prin publicitate - sector vital al mass -media - nu trebuie nici
aceasta asimilata comunicarii publice in acceptia pana aici definita. J. Habermas desemneaza prin formula offentlche
Kommunication - "comunicarea ce respecta principiul Publicitatii critice prin exercitarea ratiunii" (apud Bernard Miège, op.
cit., p. 74). In optica acestei definiri a lui Habermas, B. Miège de faptul ca "birocratia sporita a administratiilor de stat
si puterea tot mai mare a expertilor/tehnocratilor fac din ce in ce mai dificila aplicarea principiului Publicitatii si poate chiar
controlarea administratiei de catre " (op. cit., p. 75).


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani