Educatia - obiect de studiu al pedagogiei



Conceptul si definitia educatiei



Termenul de educatie este de origine latina: „educo-educare (educere)" - a creste, a cultiva, a indruma, a educa; „educatio" - crestere, cultivare, indrumare, educatie.
Educatia este un fenomen socio-uman care asigura transmiterea acumularilor teoretice (informatiilor) si practice (abilitatilor) obtinute de omenire de-a lungul evolutiei social-istorice tinerelor generatii, formandu-le personalitatea si profesionalitatea necesara desfasurarii de activitati utile in plan
social.
Educatia, prin intermediul invatamantului, realizeaza cel mai important „produs" - omul pregatit si creativ, factorul esential al dinamizarii progresului si dezvoltarii societatii,

Formele educatiei



Educatia cunoaste trei forme: a) educatia formala; b) educatia nonformala si c) educatia informala.

a) Educatia formala
Din latinescul formalis - care tine de forma, precis, valabil, organizat legal, formal.
Educatia formala este actul oficial complex de transmitere a cunostintelor teoretice si practice si de asimilare (invatare) a acestora de catre tanara generatie, in special in cadrul institutionalizat, adica in cadrul institutiilor de invatamant de toate gradele: scolare, postscolare, universitare si postuniversitare.
Educatia formala este conceputa si realizata in lumina teoriilor, legitatilor si strategiilor pedagogice. in cadrul pregatirii generale, profesionale si a perfectionarii acesteia, educatia formala are ponderea cea mai mare.
Educatia formala este actul pedagogic complex, programat, organizat, intentionat, constient, indrumat, care asigura predarea (comunicarea) si invatarea (dobandirea) cunostintelor teoretice si practice intr-un cadru activ si interactiv profesor-elev (student), in vederea dezvoltarii personalitatii si pregatirii profesionale a elevilor (studentilor).
Educatia formala este realizata in cea mai mare masura in cadrul institutiilor educationale de stat. in conditiile societatii civile si democratice, bazate pe economia libera, educatia formala este completata si in institutiile de invatamant particulare, care reprezinta o alternativa oficiala, de competitie educationala, prin care un numar mai mare de tineri poate beneficia de o pregatire institutionalizata.

b) Educatia nonformala
Din latinescul nonfbrmalis - nu arc forme oficiale, in afara formelor organizate in mod oficial pentru un anumit gen de activitate.
Educatia nonformala se realizeaza in afara formelor educative oficiale din unitatile de invatamant Ea se desfasoara in cadrul unor institutii si unor forme specifice altor activitati, care direct, dar in mai mare masura indirect, isi proiecteaza si mai ales indeplinesc si obiective educationale, asa cum sunt: mass media - radioul, televiziunea, presa, teatrul, cinematograful, ca si muzeele, expozitiile, anumite activitati cultural-artistice, stiintifice, sportive, economice etc.
Educatia nonformala poate fi influentata de teoria, legitatile si strategiile pedagogice, acestea asigurandu-i o orientare stiintifica eficienta. Educatia nonformala poate sa se imbine cu educatia formala pentru a contribui la dezvoltarea integrala, complexa si multidimensionala a personalitatii. Scoala de toate gradele trebuie sa includa si actiuni ale educatiei nonformale, caci aceasta forma de educatie, datorita specificului, varietatii, concretetei continuturilor si actiunilor ei, poate spori receptivitatea, interesul, atractivitatea si antrenarea tineretului studios in diferite genuri de activitati culturale, stiintifice etc, influentand pozitiv si educatia formala. Intre educatia formala si educatia nonformala trebuie sa existe interactiune, educatia formala avand in mod suplu un rol dirijor. Interactiunea celor doua forme de educatie trebuie sa evite repetarile inutile si supraincarcarea cu informatii, luandu-se totodata in considerare interesele si optiunile tinerilor. in cadrul educatiei nonformale pot aparea activitati cu caracter de educatie formala, asa cum ar fi lectiile, conferintele, expunerile, cuvantarile cu caracter didactico-educativ de la radio, televiziune, presa, cursurile, textele informationale pe Internet etc.

c) Educatia informata
in limba latina - informis, intormalis - fara forme determinate, ceva intamplator.
Educatia informala este determinata de o serie de actiuni socio-umane, culturale etc, care includ in ele si efecte (obiective) educationale fara forme educative speciale, deci spontane, involuntare, de la sine, neasteptate, fara sa le constientizeze in mod expres, dar care influenteaza personalitatea tinerilor, dinamizand: viata si comportamentul pe strada, in parcuri, in mijloacele de transport, in intalnirile si discutiile intamplatoare etc

Intr-o anumita masura si mass media (radioul, televiziunea, presa), activitatile cultural-artistice, muzeele, expozitiile, excursiile etc. pol avea clemente de educatie informala. Si educatiei informale i s-ar putea infuza in mod suplu clemente ale teoriei, ale legitatilor si strategiilor pedagogice, aceasta reali/.andu-se pe de o parte prin intermediul educatiei formale si nonformale, cat si prin anumite actiuni specifice educatiei informale, facute cu tact si eleganta, cum ar fi indrumarile, afisele, anunturile la radio, in parcuri, pe strazi, in mijloacele de transport etc.
Educatia formala, educatia nonformala si educatia informala au legaturi, se interconditioneaza cu educatia permanenta.
Se poate spune ca educatia, concomitent cu rolul ei principal de formare a personalitatii si profesionalitatii, este o componenta a vietii sociale, o investitie pe termen lung pentru binele omului si al societatii.

Caracteristicile educatiei



Printre caracteristici mentionam:

a) Caracterul specific uman, intentional si constient al educatiei. in baza definitiei educatiei ca fenomen pedagogic reiese ca educatia este atat un proces de transmitere, cat si un proces de invatare, in interactiune. La prima vedere am putea spune ca educatia este un act general de „invatare" al intregii lumi vii, care se obiectiveaza in modificari adaptive ce asigura continuitatea si evolutia tuturor vietuitoarelor.
Educatia privita insa pe baze stiintifice este un proces specific uman, iar educatia umana in care are loc invatarea este calitativ deosebita de evolutia animalelor si a altor vietuitoare, prin ansamblul de modificari profunde, selective si stabile ale comportamentului, finalizate cu noi achizitii cognitive (de cunoastere) si cu perfectionarea modalitatilor de raspuns la solicitarile mediului.
Educatia umana prin actul de invatare nu este un proces biologic instinctual, un act de imitare mecanica a experientei generatiilor anterioare, astfel ca nu se poate identifica educatia omului cu cresterea si evolutia animalelor si a altor vietuitoare. Cresterea si dezvoltarea animalelor si a altor vietuitoare sunt procese biologice, instinctuale, de imitare (de „educatie" si „invatare") mecanica a experientei inaintasilor si de adaplare tot mecanica la mediu, acte ce sunt denumite dresaj si domesticire. in aceasta viziune stiintifica termenii de „educatie" si „invatare" la animale si alte vietuitoare trebuie pusi in mod obligatoriu in ghilimele. Termenii de „educatie" si „invatare" trebuie folositi in ghilimele chiar si la cresterea, evolutia si manifestarea acelor animale ce manifesta actiuni „perfectionate" - asa cum sunt albinele, furnicile, cainii, caii, delfinii, elefantii, maimutele etc. Aceasta deoarece cercetarile de pana acum n-au dovedit ca „limbajele" de comunicare la animale ar fi acte de comunicare rationale, inteligibile, de constiinta, deci constiente in sensul deplin al cuvantului.

Educatia si invatarea sunt procese specific umane, ce apartin numai omului. Ele sunt procese constiente (inteligibile, rationale, logice), intentionate (cu un anumit scop, tel, obiective, cu o anumita finalitate), active si interactive, care produc numeroase achizitii (acumulari) in planurile informativ si formativ, ceea ce constituie factorii esentiali ai dezvoltarii personalitatii. „Plantele - sustine marele pedagog francez Jean Jacques Rousseau - se dezvolta prin cultivare, in timp ce omul se formeaza prin educatie". Evidentiind caracterul specific uman, constient si intentional al educatiei si al invatarii pentru modelarea personalitatii, conceptia stiintifica pedagogica nu respinge rolul factorului biologic, ci ia in considerare influenta potentialului ereditar, indeosebi a predispozitiilor anatomofiziologice ale analizatorilor si ale activitatii nervoase superioare (ale creierului) in dezvoltarea personalitatii, acordand educatiei un rol precumpanitor.

b) Caracterul social-istoric al educatiei. Caracterul social izvoraste din aceea ca educatia se realizeaza in stransa legatura cu relatiile interumane, cu relatiile sociale, cu mediul social in general, acestea avand influente asupra orientarilor, continutului si modului de desfasurare ale educatiei, atat sub aspectul ei informai cat si formal; caracterul istoric este determinat de faptul ca educatia se dezvolta odata cu istoria societatii, fiind influentata de conditiile si realizarile concrete ale fiecarei etape istorice. Educatia s-a perfectionat, in concordanta cu progresul istorico-social general.
Influentata de conditiile istorico-sociale, educatia, ca fenomen pedagogic, si-a conturat propriile acumulari prin conceptii, continuturi si strategii specifice, care la randul lor au influentat si influenteaza, in anumite limite, dezvoltarea istorico-sociala. manifestandu-se astfel independenta relativa a educatiei, ca si interactiunea ei cu dezvoltarea istorico-sociala.
Viitorul depinde in mod obiectiv si de educatie. Educatia formeaza oamenii instruiti, specialistii care au, fara nici o indoiala, un cuvant important de spus in proiectarea si rezolvarea dimensiunilor perfectionate ale vietii sociale in toate domeniile ei.

c) Educatia este in interactiune cu procesele psihice. Aceasta trebuie sa tina seama de caracteristicile proceselor psihice care se dezvolta in cadrul actului educational, dupa cum dezvoltarea si manifestarea proceselor psihice depind de conditiile actului educational, intre aceste doua tipuri de procese -educationale si psihice - manifestandu-se in mod constant interactiune si influentare reciproca. Psihologia educatiei este chemata sa raspunda acestei caracteristici.

d) Educatia si pedagogia au un caracter national si universal. in acest spirit, educatia si pedagogia, pe de o parte, studiaza si dezvolta traditiile si realizarile natiunii romane, ale poporului roman in domeniile educatiei, invatamantului si stiintei educatiei, deci ale pedagogiei, de-a lungul secolelor, urmarind sa evidentieze personalitatea romaneasca a acestor domenii. Pe de alta parte, educatia si pedagogia romaneasca studiaza si adapteaza in mod creator realizarile valoroase ale educatiei si pedagogiei natiunilor, ale popoarelor lumii si, in acelasi timp, ofera altor popoare realizarile educatiei si pedagogiei romanesti, dovedind prin aceasta caracterul lor universal.
Educatia si pedagogia trebuie sa aiba in vedere ca abordarea problemelor lor sa tina seama de fenomenele obiective ale integrarii europene si mondializarii. tratandu-le cu competenta, rationalitate si specificitate.

e) Educatia are un caracter necesar, obiectiv si permanent. Aceasta inseamna, pe de o parte, ca educatia este o componenta necesara, obiectiva si permanenta a dezvoltarii societatii. Astfel, nu se poate gandi societate si dezvoltare sociala fara educatie. Prin transmiterea tezaurului cultural stiintific si a experientei generatiilor anterioare, educatia contribuie la pregatirea noilor specialisti, oferind continuitate profesionala. De altfel, educatia este, prin natura ei, un fenomen directionat in mare masura spre viitor, asigurand pregatirea omului nu numai pentru executie, ci si pentru creatie si schimbare. Pe de alta parte, apare necesitatea educatiei permanente, a perfectionarii pregatirii pe parcursul intregii vieti, deci si dupa absolvirea scolii si a facultatii.

Functiile educatiei



Educatia, ca proces complex de modelare umana, indeplineste un sistem de sarcini, destinatii, roluri, activitati, intr-un cuvant un sistem de functii si anume:

a) Cresterea si dezvoltarea fizica armonioasa a tinerei generatii, a omului in formare.
b) insusirea limbajului si a specificului relatiilor socio-umane necesare comunicarii, a convietuirii interumane, adaptarii la mediu si insusirii culturii, stiintei si tehnicii.
c) Transmiterea tezaurului cultural-stiintific, a cunostintelor valoroase acumulate de omenire in diverse domenii, ale cunoasterii in general, strans legate de formarea si dezvoltarea capacitatilor intelectuale. Aceasta este functia cognitiva (de cunoastere) sau informativ-formativa a educatiei, care il realizeaza pe „homo cogitans" (omul care gandeste).
d) Transmiterea experientei de productie si a deprinderilor de munca, formarea si dezvoltarea abilitatilor, a deprinderilor practice de munca, in stransa legatura cu cerintele progresului stiintifico-tehnic, cu progresul social in general. Aceasta este functia praxiologica (practica, actionala, de munca social-utila) a educatiei, caie realizeaza pe „homo faber" (omul care munceste, produce, gandeste si creeaza).
e) Transmiterea normelor etice (grecescul etlios - obicei, datina, traditie a cetatii; ethikos - moral, etic, de conduita si formarea unei atitudini corecte fata de realitate si oameni, a unor capacitati de valorizare, de apreciere obiectiva a datelor, faptelor, a realitatii, a profesiilor si comportamentelor oamenilor. Aceasta este functia axiologica a educatiei (grecescul axia - pret, valoare a unui lucru; valorizare, apreciere si logos - cuvant, vorbire, discurs, teorie) care realizeaza pe „homo estimans" (omul care valorizeaza, apreciaza obiectiv, corect). Functiile educatiei trebuie astfel realizate incat sa se asigure modelarea omului atat pentru o activitate social-utila eficienta, cat si pentru una in schimbare, flexibila si creativa in concordanta cu exigentele contemporane si ale viitorului privind formarea personalitatii si profesionalitatii creative.


Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu