Luceafarul, poem romantic, poem filozofic, poem epico-liric referat






de Mlhai Eminescu
- tema: Iubirea -

Geneza

A. Izvoare folclorice:
. Poemul \\\"Luceafarul\\\" are ca sursa principala de inspiratie basmul popular romanesc \\\"Fata in gradina de aur\\\", cules de germanul Richard Kunisch intr-o peregrinare a sa prin Oltenia. Eminescu ia cunostinta de acest basm din sectiunea de calatorie a folcloristului german, inca din timpul studentiei la Berlin, il rsifica intre anii 1870-l872, pastrandu-l in manuscris. Mai tarziu, poetul creeaza cinci variante succesi ale basmului, intre 1880 si 1883, mai intai rsificandu-l si schimbandu-i finalul, apoi, imbogatindu-l cu idei filozofice reflectand conditia geniului in lumea superficiala si meschina, transformandu-l intr-un poem filozofic de unica valoare ideatica si artistica.Indragostit de o pamanteana, fata de imparat, Zmeul merge la Creator sa fie dezlegat de nemurire si sa capete statut de om pentru a-si putea implini iubirea. in acest rastimp, fata se indragosteste de un pamantean, Florin. intorcandu-se, Zmeul\\\'ii de impreuna si, ca sa se razbune, pravaleste 6 stanca peste fata necredincioasa, lasandu-i iubitul sa traiasca mai departe, chinuit si neconsolat. De durere, Florin moare si el langa stanca sub care zacea iubita lui. in prima varianta rsificata, Eminescu modifica razbunarea Zmeului, acesta capatand detasarea superioara specifica geniului, transformand-o intr-un blestem: \\\"Fiti fericiti - cu glasu-i stins a spus -/ Atat de fericiti, cat viata toata/ Un chin s-ati: de-a nu muri deodata\\\".
. Mitul \\\"Zburatorului\\\" este valorificat in primul lou al poemului \\\"Luceafarul\\\", prin vjsul erotic al fetei de imparat care, ajunsa la varsta dragostei, isi imagineaza intruparea tanarului in ipostaza angelica si in ipostaza demonica, .pentru a putea dialoga cu acesta dupa legile pamantene.
B. Izvoare filozofice:
. Atras de conceptia filozofica a lui Arthur Schopenhauer (1788-l860), .
Mihai Eminescu preia, din lucrarea intitulata \\\"Lumea ca vointa si reprezentare\\\", viziunea antitetica dintre omul obisnuit si omul de geniu, fiecare dintre cei doi fiind particularizat prin trasaturi definitorii:
- omul obisnuit, muritorul de rand se caracterizeaza prin mediocritate, atitudine subiectiva in perceperea realitatii, neputinta de a-si depasi sfera limitata de actiune, dorinta oarba de a trai si a fi fericit in sensul pragmatic, imediat al indeplinirii scopurilor omenesti si excesul de
socializare;
, - geniul se particularizeaza prin inteligenta profunda si meditativa, sete de cunoastere cu aspiratie spre absolut, atitudine obiectiva asupra realitatii, puterea sacrificiului de sine pentru implinirea idealurilor, solitudine si capacitatea de a-si depasi limitele conditiei umane prin cugetare asupra gralor probleme si legi care gurneaza unirsul. ■ Aparitia poemului si Interpretari
A cincea varianta rsificata a basmului popular romanesc \\\"Fata in gradina de aur\\\" este definitiva, constituind cea mai frumoasa stilizare si cea mai bogata in simboluri reflectate de Eminescu in poemul \\\"Luceafarul\\\": \\\"in cadrul de basm se inalta expresia cea mai desavarsita a lirismului erotic si filozofic al lui Eminescu\\\", spunea Tudor Vianu.
Lectura poemului \\\"Luceafarul\\\" s-a facut la \\\"Junimea\\\", inainte de aparitia lui in Almanahul Societatii Academice Social-Literare \\\"Romania Juna\\\" din Viena, in aprilie 1883. in luna august a aceluiasi an, poemul a fost reprodus in revista \\\"Convorbiri literare\\\" si in revista \\\"Familia\\\", iar la sfarsitul anului a aparut in prima si singura editie antuma de \\\"Poezii\\\" eminesciene, ingrijita de Titu Maiorescu.
\\\"Luceafarul\\\" este un poem filozofic, in care tema romantica a conditiei omului de geniu capata stralucire desavarsita. Eminescu insusi consemna pe marginea unui manuscris sursa de inspiratie a \\\"Luceafarului\\\" si definirea geniului in lume: \\\"in descrierea unui voiaj in tarile romane, germanul Kunisch posteste legenda «Luceafarului». Aceasta este postea [], iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte, aici, pe pamant nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. £1 n-are moarte, dar n-are nici noroc.\\\"
Problema geniului este ilustrata de poet prin prisma filozofiei lui Schopenhauer, potrivit careia cunoasterea lumii este accesibila numai omului superior, singurul capabil sa depaseasca sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, inaltandu-se in sfera obiectivului. Spre deosebire de el, omul obisnuit nu se poate ridica deasupra concretetii vietii, nu-si poate depasi conditia subiectiva.
O alta interpretare a poemului \\\"Luceafarul\\\" apartine lui Tudor Vianu, care considera ca toate personajele sunt \\\"masti lirice\\\" ale poetului, adica eul liric s-a imaginat pe sine in mai multe ipostaze: aceea de geniu -intruchipat de Luceafar si Hyperion -, de barbat indragostit - simbolizat de Catalin -, de forta unirsala - in ipostaza impersonala a Demiurgului.

Dragostea Iui Minai Eminescu (15 ianuarie 1850 -l5 iunie 1889) pentru folclorul national a fost profunda si constanta, poetul simtindu-si radacinile spirituale adanc infipte in sufletul neamului romanesc, fiind fascinat de creatiile populare, culegand doine, legende si basme care l-au inspirat si i-au influentat intreaga creatie. Basmele culese au fost prelucrate si rsificate, uneori modificate atat in continut, cat si in semnificatii, adaptandu-le crezului sau artistic. Din sectiunea folcloristului german Richard Kunisch, cuprinzand si basme populare romanesti, culese de acesta din Muntenia, Eminescu a fost impresionat de \\\"Fata in gradina de aur\\\" si de \\\"Fecioara fara corp\\\", pe care le-a rsificat si le-a innobilat cu idei filozofice in doua poeme de referinta: \\\"Luceafarul\\\" si \\\"Miron si frumoasa fara corp\\\".
(Structura si compozitia textului poetic) Poemul \\\"Luceafarul\\\" are 392 de rsuri, structurate in 98 de catrene, fiind dominat de existenta a doua uri: unul unirsal-cosmic si altul uman-terestru, care conrg unul catre celalalt si se interfereaza uneori in cele patru louri, gandite ca entitati distincte. Pe parcursul intregului poem sunt evidentiate ipostazele omului de geniu in raport cu ipostazele ideii de femeie.
Compozitia poemului este simetrica, in cele patru louri manifestandu-se armonios ul terestru si cel cosmic, astfel: lourile intai si patru imbina ul unirsal-cosmic si cel uman-terestru, loul al doilea este dominat de ul uman-terestru, iar al treilea de ul unirsal-cosmic.In ceea ce priste ipostazele (\\\"mastile\\\") geniului, in loul intai omul superior este simbolizat de Luceafar, ca astru apartinand ului cosmic, in al doilea este numai aspiratie spirituala pentru Catalina, in al treilea este intruchipat de Hyperion, iar in ultimul este omul superior sugerat de Luceafar/ Hyperion, ca simbol al lumii superioare, detasat de pragmatismul si efemeritatea oamenilor obisnuiti, muritori. Ipostazele feminine sunt ilustrate de unicitatea fetei de imparat, in loul intai, de Catalina, femeia pamanteana, care are identitate si nume, in cel de al doilea, in loul al treilea ideea de femeie este simbolizata de aspiratia geniului catre iubirea ideala, iar in ultimul ea devine o muritoare oarecare, o anonima, un \\\"chip de lut\\\".
. Tabloul intai este o poste fantastica de dragoste, deoarece se manifesta intre doua fiinte apartinand unor lumi diferite, cea terestra si cea cosmica si tocmai de aceea este si o iubire imposibila. Asadar, ul unirsal-cosmic se intrepatrunde armonios cu cel uman-terestru, geniul este astrul ceresc in ipostaza Luceafarului, fata de imparat este unica, iar in raport cu luceafarul, aproape o egala. Poate tocmai de aceea a ales Eminescu o fiinta fantastica, de basm, singura care ar putea transcende in lumea inalta a spiritualitatii geniului.
Incipitul este o formula initiala de basm, atestand astfel filonul folcloric al poemului: \\\"A fost odata ca-n posti,/ A fost ca niciodata,/Din rude mari imparatesti/ O prea frumoasa fata.\\\" Epitetul care defineste frumusetea neasemuita a fetei, ce pronea \\\"din rude mari imparatesti\\\", este un superlativ popular , \\\"prea frumoasa\\\", fiind cunoscut faptul ca Eminescu aa o grija deosebita in alegerea cuvintelor cu mare forta de expresie, de aceea, pana sa se hotarasca asupra acestuia, el a incercat mai multe metafore: ghiocel, vlastarel, grangure, pasare, giuvaer, canaras, dalie de fata.
Strofa urmatoare ilustreaza unicitatea fetei de imparat, prin comparatii sugesti pentru a accentua trasaturile care o fac*cu totul aparte in lume, aproape incluzand-o in spiritualitatea superioara a geniului:\\\"Si era una la parinti/ Si mandra-n toate cele,/ Cum e Fecioara intre sfinti/Si luna intre stele.\\\"
Fereastra constituie singurul spatiu de comunicare intre cele doua lumi, terestra si cosmica, metafora intalnita atat in poemul filozofic \\\"Scrisoarea I\\\", cat si in alte poezii eminesciene: \\\"Din umbra falnicelor bolti/ Ea pasul si-l indreapta/ Langa fereastra, unde-n colt/ Luceafarul
asteapta.\\\"
Privindu-l fascinata in fiecare noapte - \\\"il de azi, il de mani\\\" -, tanara se indragosteste de astru, \\\"El iar, privind de saptamani\\\",/ ii cade draga fata\\\". intalnirea celor doi indragostiti are loc in oglinda, ca spatiu de reflexie si prin intermediul visului: \\\"Ea il pria cu un suras,/ El tremura-n oglinda,/ Caci o urma adanc in vis/ De suflet sa se prinda.\\\"
Chemarea Luceafarului de catre fata este patetica, incarcata de dorinta si de forta magica, strofa fiind construita ca o formula cu puteri supranaturale: \\\"Cobori in jos, luceafar bland,/ Alunecand pe-o raza,/ Patrunde-n casa si in gand/ Si viata-mi lumineaza!\\\".
Luceafarul se intrupeaza mai intai sub infatisarea angelica a \\\"unui tanar voievod\\\", ca fiu al cerului si al marii -\\\"Iar cerul este tatal meu/ Si muma-mea e marea\\\". Luceafarul o cheama pe fata in lumea lui, oferindu-i statutul de stapana a intinderilor de ape: \\\"O, vin\\\'! odorul meu nespus,/ Si lumea ta o lasa!/ Eu sunt luceafarul de sus,/ Iar tu sa-mi fii mireasa\\\".
. Fata il refuza, simtindu-l \\\"strain la vorba si la port\\\", apartinand unei lumi necunoscute ei, de care se teme: \\\"Ochiul tau ma-ngheata\\\". Antitezele demonstreaza ideea ca cei doi indragostiti apartin unor entitati diametral opuse, simbolizand existenta snica si iminenta mortii: \\\"Caci eu, sunt vie, tu esti mort\\\". Fata isi marturiseste neputinta de a accede spre cunoastere, accentuand imposibilitatea formarii cuplului: \\\"Dara pe calea ce-ai deschis/ N-oi merge niciodata;\\\".\\\'
Ca in basmele populare, dupa trei zile si trei nopti, fata isi aminteste de Luceafar in somn (mitul oniric) si ii adreseaza aceeasi chemare incarcata de dorinte. Luceafarul se intrupeaza de aceasta data sub infatisare demonica, un \\\"mandru chip\\\", nascut din soare si din noapte si vine in odaia fetei cu un efort mai mare decat prima oara. ii ofera lumea lui, cosmosul, pe cerurile caruia ea va fi cea mai stralucitoare stea. Fata il refuza .si de aceasta data, desi frumusetea lui o impresioneaza puternic: \\\"- O, esti frumos, cum numa-n vis/ Un demon se arata\\\". Metamorfozele Luceafarului in cele doua intrupari, de inger si demon, ilustreaza mitul \\\"Zburatorului\\\", preluat de Eminescu din mitologia populara autohtona. Ideea apartenentei geniului la nemurire ca si statutul de muritoare al fetei sunt exprimate prin antiteza dintre eternitate si efemeritate: \\\"- Dar cum ai vrea sa ma cobor?/ Au nu-ntelegi tu oare,/ Cum ca eu sunt nemuritor,/ Si tu esti muritoare?\\\". Fata insa nu poate accede la lumea lui si nici nu-l poate intelege -\\\"Desi vorbesti pe inteles/ Eu nu te pot pricepe\\\"-, de aceea ii cere sa devina el muritor, sa coboare el in lumea ei: \\\"Tu te coboara pe pamant,/ Fii muritor ca mine.\\\"
Puterea de sacrificiu in numele implinirii iubirii ideale este proprie numai geniului, viziune romantica exprimata prin intensitatea sentimentului de iubire, care duce la renuntarea la nemurire, \\\"Da, ma voi naste din pacat/ Primind o alta lege;/ Cu cinicia sunt legat,/ Ci voi sa ma dezlege.\\\" Superlativul popular absolut folosit in rsul \\\"Cat te iubesc de tare\\\" sugereaza transpunerea fetei in conditia obiectului unic al pasiunii erotice simtite de Luceafar si dorinta acestuia de cunoastere a lumii pamantene. El accepta ideea \\\"pacatului originar\\\"*din mitologia crestina si, implicit, dezlegarea de legile sniciei.




Luceafarul pleaca spre Demiurg pentru a-i cere acestuia dezlegarea de nemurire, \\\"S-a rupt din locul lui de sus/ Pierind mai multe zile.\\\"
. Tabloul al doilea este o idila pastorala intre doua fiinte apartinand aceleiasi lumi. Cadrul naturii este dominat de spatiul uman-terestru, fata se individualizeaza prin nume, Catalina, si prin infatisare, iar Luceafarul este doar aspiratie spirituala, ideal.
Tabloul incepe prin prezentarea lui Catalin, \\\"viclean copil de casa\\\", caruia Eminescu ii face un scurt portret, in care tonul ironic este evident: \\\"indraznet cu ochii\\\", cu \\\"obrajei ca doi bujori\\\" si care o urmareste \\\"panditor\\\" pe Catalina. Numele celor doi, Catalin si Catalina nu este intamplator acelasi, deoarece ei sunt exponentii individuali ai aceleiasi spete omenesti. intalnirea celor doi pamanteni reprezinta dragostea dintre un flacau si o fata de la tara, o idila pastorala argumentata si prin limbaj si prin gesturi: \\\"- Dar ce vrei, mari, Catalin/ la dut\\\' de-ti de treaba\\\". [Tocmai de aceea, interpretarea unora care o identifica pe Catalina cu fata de imparat din primul lou este cu totul falsa, mai intai ca niciun servitor, nici chiar intr-o poste, (cu atat mai mult intr-un basm) n-ar cuteza sa pandeasca si sa atraga \\\"intr-un ungher degraba\\\" pe fiica imparatului, apoi limbajul, gesturile si faptul ca ei apartin aceleiasi lumi, nu au nicio legatura cu personajele fantastice din basm, ci reprezinta un banal cuplu de oameni obisnuiti, fiind o alta ipostaza a ideii defemeie-n.n.J.
Prezenta Luceafarului este in acest lou doar sugerata, ca aspiratie spirituala, ca dorinta erotica ideala:\\\"0, de luceafarul din cer/ M-a prins un dor de moarte.\\\"
Jocul dragostei ca ritual ce se manifesta in toate poeziile erotice eminesciene este ilustrat de gesturile tandre, mangaietoare pentru invatarea iubirii: \\\"-Daca nu stii, ti-as arata/ Din bob in bob amorul [] Si ochii tai nemiscatori/ Sub ochii mei ramaie/ [], Cand fata mea se pleaca-n jos,/ in sus ramai cu fata,/ [] Cand sarutandu-te ma-nclin,/ Tu iarasi ma saruta\\\".
Ideea compatibilitatii celor doua lumi este ilustrata foarte sugestiv, intr-un limbaj popular, cat se poate de obisnuit: \\\"Si guraliv si de nimic/ Te-ai potrivi cu miner.\\\". Superioritatea geniului, in ipostaza Luceafarului, este constientizata de Catalina, prin exprimarea propriei neputinte de a patrunde in lumea ideilor inalte: \\\"in ci il voi iubi si-n ci/. Va ramanea departe\\\".
. Tabloul al treilea, numit si \\\"drumul cunoasterii\\\", este dominat de ul unirsal-cosmic, Luceafarul este Hyperion (hyper eon - pe deasupra mergatorul), iar fata este motivatia calatoriei, simbolul iubirii ideale.
Pastelul cosmic, in care natura este fascinanta, contine scurte referiri la ideea filozofica a timpului si a spatiului unirsal, trimitand totodata si la geneza Unirsului: \\\"Si din a chaosului vai,/ Jur-imprejur de sine,/ Vedea, ca-n ziua cea dentai,/ Cum izvorau lumine;\\\".
Calatoria lui Hyperion spre Demiurg in spatiul intergalactic simbolizeaza un drum al cunoasterii si totodata motivatia meditatiei pe care Eminescu o face asupra conditiei omului de geniu in raport cu oamenii obisnuiti, dar si cu idealul spre care aspira acesta, prin lirica mastilor. Setea de cunoastere a omului de geniu -\\\"o sete care-l soarbe\\\"-face ca Hyperion sa-i ceara Demiurgului dezlegarea de nemurire, in scopul de a descifra taina fericirii, prin implinirea iubirii absolute, in numele careia este gata de sacrificiul suprem: \\\"Reia-mi al nemuririi nimb/ Si focul din privire,/Si pentru toate da-mi in schimb/ O ora de iubire\\\".
Demiurgul ii refuza lui Hyperion dorinta, desconsiderand statul de muritor al omului, care nu-si poate determina propriul destin, ci se bazeaza numai pe noroc, in antiteza cu omul de geniu, capabil de a implini idealuri inalte, care-l fac nemuritor, dar si neinteles de societate: \\\"Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte,/ Noi nu am nici timp, nici loc,/Si nu cunoastem moarte.\\\"
Ideea dualitatii existentiale ciclice, aceea ca existenta umana este alcatuita din viata si moarte, este unul dintre argumentele Demiurgului in a-l convinge pe Hyperion sa renunte la ideea de a deni muritor: \\\"Caci toti se nasc spre a muri/ Si mor spre a se naste.\\\"
Demiurgul respinge cu fermitate solicitarea lui Hyperion, \\\"moartea nu se poate\\\", exprimandu-si profundul dispret pentru aceasta lume superficiala, meschina, dominata de egoism si care nu merita sacrificiul omului de geniu: \\\"Si pentru cine vrei sa mori?/ intoarce-te, te-ndreapta/ Spre-acel pamant ratacitor/ Si ce te asteapta\\\".
. Tabloul al IV-lea imbina, ca si primul, ul unirsal-cosmic cu cel uman-terestru, dand poemului o simetrie perfecta. Geniul redevine astru, iar fata isi pierde unicitatea, numele, frumusetea, infatisarea, ipostaza femeii in acest lou fiind aceea de muritoare oarecare, de \\\"chip de lut\\\".
Intorcandu-se \\\"in locul lui menit pe cer\\\", Luceafarul priste pe pamant si de \\\"doi tineri singuri\\\", intr-un dezlantuit joc al dragostei: \\\"- O, lasa-mi capul meu pe san,/ Iubito, sa se culce/ Sub raza ochiului senin/ Si negrait de dulce;\\\". Fata, \\\"imbatata de amor\\\", adreseaza Luceafarului o chemare modificata, formula nu mai este magica si accentueaza ideea ca omul obisnuit este supus sortii, intamplarii, norocului, fiind incapabil de a se inalta la iubirea absoluta, ideal care nu-i este accesibil: \\\"- Cobori in jos, luceafar bland,/ Alunecand pe-o raza,/ Patrunde-n codru si in gand./ Norocu-mi lumineaza!\\\".
Eliberat de patima iubirii, Luceafarul se detaseaza de lumea stramta, meschina, superficiala si \\\"nu mai cade ca-n trecut/ in mari din tot inaltul\\\", exprimandu-si profundul dispret fata de incapacitatea acestei lumi de a-si depasi limitele, de a se ridica spre o viziune a ideilor superioare: \\\"-Ce-ti pasa tie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?\\\"
Finalul poemului este o sentinta in sens justitiar, in care antiteza dintre pronumele personal de persoana I singular, \\\"eu\\\" si a Ii-a plural, \\\"vostru\\\" semnifica esenta conflictului dintre etern si efemer, subliniind menirea creatoare a geniului eliberat de patima iubirii, de amagitoarele chemari ale fericirii pamantesti, care este trecatoare si lipsita de profunzimea sentimentului:
\\\"Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece, -
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.\\\"
Atitudinea detasata a Luceafarului din finalul poemului nu exprima o resemnare, ci este o atitudine specifica geniului, rece, rationala, o detasare superioara care nu mai permite un dialog intre cei doi, deoarece ei apartin unor lumi incompatibile ce nu pot comunica, avand conceptii diferite despre iubire, ilustrand valoarea suprema a idealului spre care poate aspira doar omul superior.
(Limbajul si expresivitatea textului poetic)
Sugestia textului epico-liric se defineste prin complexitatea procedeelor artistice, prin ineditul si varietatea stilului. Limpezimea clasica se impleteste cu imagismul romantic si se individualizeaza prin absenta podoabelor stilistice, urile semantice fiind reprezentate numai prin cateva modalitati. Epitetele alese de poet sustin claritatea descrierii in derea accentuarii ideilor: epitetul popular \\\"o prea frumoasa fata\\\" a fost ales dupa un lung sir de incercari: \\\"un ghiocel de fata\\\", \\\"un vlastarel de fata\\\", \\\"o dalie de fata\\\", \\\"un grangure de fata\\\", \\\"o pasare de fata\\\", \\\"un canaras de fata\\\", \\\"un giuvaer de fata\\\" etc. Folosirea putinelor adjecti (89 in tot poemul) este particularizata prin frecnta acelorasi epitete: mandru, frumos, mare, bland, dulce, viu sau prin formarea unora noi, cu prefixul ne. nemarginit, nemuritor, nespus, negrait, nemiscator etc. atiile sunt originale si descripti-\\\"er& una la parinti// Cum e Fecioara intre sfinti/ Si luna intre stele\\\", \\\"Parea un fulger ne-ntrerupt/ Ratacitor prin ele\\\", \\\"E un adanc asemene/ Uitarii celei oarbe\\\". Oximoronul \\\"Tesand cu recile-i scantei/ O mreaja de vapaie\\\" are semnificatie sinestezica, provocand senzatii dirse in afectiv printr-o transpunere antitetica a simturilor.
Exprimarea gnomica, aforistica este marcata prin folosirea unor maxime, sentinte, precepte morale: \\\"Dar piara oamenii cu toti/ S-ar naste iarasi oameni\\\"; \\\"Caci toti se nasc spre a muri/ Si mor spre a se naste\\\", iar puritatea limbajului se caracterizeaza prin multitudinea cuvintelor de origine latina (din cele 1908 cuvinte ale poemului, 1688 sunt de origine latina) si prin folosirea restransa de neologisme: demon, himeric, haos, ideal, sfera.
Din perspectiva romantica, intre urile sintactice si de constructie se remarca antiteza dintre conditia geniului si statutul de muritor, accentuand valenta filozofica a poemului: - Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte/ Noi nu am nici timp, nici loc/ Si nu cunoastem moarte\\\". Paralelismul sintactic (relatii de simetrie) se defineste prin prezenta interjectiei \\\"O\\\" la inceputul strofelor, dorinta erotica a mastilor lirice provocand un intens efect emotional: \\\"O, vin\\\'! odorul meu nespus// O, dulce-al noptii mele domn// O, esti frumos cum numa-n vis// O, vin\\\', in parul tau balai// O, de luceafarul din cer// O, cere-mi, Doamne orice pret// O, lasa-mi capul meu pe san\\\".
Filonul folcloric si romantic al poemului este atestat de cuvintele si expresiile populare, care dau un farmec aparte limbajului artistic eminescian, prin oralitatea exprimarii: \\\"ii cade draga fata\\\", \\\"De dorul lui si inima/ Si sufletu-i se imple\\\", \\\"in orisicare sara\\\", \\\"Ei, Catalin, acu-i acu/ Ca sa-ti incerci norocul\\\", \\\"Ea, imbatata de amor\\\", \\\"Ia du-t\\\' de-ti de treaba\\\" etc.
Expresivitatea discursului lirico-epic se defineste prin timpurile rbelor, prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-».n.) fiind armonios imbinat cu perfectul compus, semnificand, pe de o parte, faptul ca actiunile nu se raporteaza la un timp anume, un prezent atemporal, iar pe de alta parte releva finalizarea acestora, intr-un timp indepartat.
Fiind un poem epico-liric, \\\"Luceafarul\\\" contopeste, in mod firesc, ambele tipuri de lirism.
Lirismul subiectiv atesta prezenta mastilor poetice in textul liric si se concretizeaza prin numeroasele marci lexico-gramaticale ale rbelor si pronumelor la persoana I, precum si prin adresarea directa, ale carei marci lexico-gramaticale sunt rbele si pronumele la persoana a II-a: \\\"nii\\\", \\\"sa urmez\\\", \\\"prisc\\\", \\\"as vrea\\\", \\\"eu\\\", \\\"mea\\\", \\\"meu\\\" etc, \\\"cobori\\\", \\\"esti\\\", \\\"vorbesti\\\", \\\"fugi\\\", \\\"nu te mania\\\", \\\"tu\\\", \\\"ta\\\", \\\"tine\\\", \\\"-ti\\\" etc. Marca a lirismului subiectiv este si vocativul substantilor: \\\"luceafar bland\\\", \\\"odorul meu nespus\\\", \\\"Catalin\\\", \\\"iubito\\\", \\\"chip de lut\\\". . Detasarea contemplativa a sinelui poetic defineste lirismul obiectiv prin multitudinea marcilor lexico-gramaticale reprezentate de rbe si pronume la persoana a III-a: \\\"asteapta\\\", \\\"se revarsa\\\", \\\"nea\\\", \\\"ajunge\\\", \\\"traieste\\\", \\\"ea\\\", \\\"el\\\" etc.
Prozodia inedita se particularizeaza prin complexitate: catrene cu rsuri de cate 7-8 silabe, ritmul iambic impletit cu cel amfibrahic si alternanta dintre rima masculina si cea feminina.
Poemul \\\"Luceafarul\\\" este cea mai inalta expresie a poeziei romanesti, deoarece reuneste \\\"aproape toate motile, toate ideile fundamentale, toate categoriile lirice si toate mijloacele lui Eminescu, poemul fiind intr-un fel si testamentul lui poetic, acela care lamureste posteritatii chipul in care si-a conceput propriul destin\\\". (Tudor Vianu)
Integrala operei lui Mihai Eminescu atesta, intr-adevar, valoarea incontesila a celui \\\"mai mare geniu roman, [] unul dintre oamenii cei mai culti, un adevarat om unirsal. [] Poemul lui Eminescu, «Luceafarul» - Steaua diminetii -, considerat de critici una din cele mai frumoase creatii din poezia europeana a secolului al XlX-lea, prezinta drama eterna a geniului care atinge nemurirea, dar niciodata nu poate cunoaste norocul terestru; «actiunea» acestui poem se desfasoara intr-un cadru cosmic, parte intr-un castel legendar romanesc. Este scris intr-un minunat ritm popular, dar imposibil de imitat\\\". (Mircea Eliade)



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani