Seara tarziu - roman memorialistic de Alexandru George referat






SEARA TARZIU Roman memorialistic de Alexandru George, aparut la liditura Cartea Romaneasca din Bucuresti in .

Strict cronologic, acopera perioada 24 februarie 1957-l0 decembrie . Continua, intr-un registru de maturitate, si intr-un alt stil narativ, romanul Dimineata devreme, aparut cu un an inainte, tot la Editura Cartea Romaneasca.

Ca literat, Alexandru George a evoluat pe mai multe planuri: a debutat simultan, cu proza si cu critica, in anul 1970 (Simple Intamplari cu sensul la urma, respectiv Marele Alpha, un studiu despre Tudor Arghczi), s-a distins, in principal, cu lucrari de critica literara (Semne si repere, La sfarsitul lecturii, in jurul lui E. Lovinescu), continuand aventura de prozator in paralel cu traducerea unor opere din spatiul cultural preponderent francez, fundamentale pentru cizelarea sensibilitatii critice autohtone (Philippe Van Tieghcm, Marile doctrine literare in Franta; Jean Starobinski, Relatia critica. Salvatore Battaglia, Mitografia personajului; Jean-Pierre Richard, Literatura si senzatie).

Ingrijind editia de Opere a lui E. Lovinescu (1982-86), criticul si-a dezvaluit, implicit, preferinta pentru un modernism sincronicizant, echilibrat si sintetizator, acestor accente adaugandu-li-se faima de om incomod, vitriolant chiar, si de polemist redutabil, foarte personal in optiuni si atitudini, o mica mostra de orchestrator de venin profilactic gasindu-se in volumul Simple intamplari in gand si spatii (1982), unde autorul se autodenunta, dupa o prima reverenta („critic de preferinte limitate"), ca un redutabil „cautator de pete in soare": altfel spus, de greseli grobiene sau pretioase, diseminate in operele literare pe care Ic citeste. Toate aceste calitati l-au impins oarecum la periferia circumspecta a gustului public, ceea ce e injust, fiindca Alexandru George e unul dintre cei mai redutabili intelectuali pe care ii avem, purtand ca marca specifica rationalismul cartezian, limpid, neconcesiv, intr-o epoca de eclectisme vioaie, freudiene, onirice, simbolice sau ontologi/.antc.

Marturisind, pe fata, ca „in arta, realizarea e torul", el opteaza deschis pentru finisaj si cizelare.

In dauna indeterminalului freatic al conceptiei; marturisind, in acelasi volum (Seara tarziu), predilectia pentru fragmentarism, face un pas decisiv in directia unei poetici a autenticitatii, care-l apropie atat de Camil Petrescu, dar si de Carnus (marile modele, pe linia eclatantei limpide a ideilor). Substratul optiunii se leaga de valoarea formativa a „evenimentului" (sau a „intamplarii", pentru a relua un termen care-I obsedeaza pe autor): spre deosebire de proza simbolica, aceea de analiza sau de metastaze imaginare, in poetica marturisita a lui Alexandru George „evenimentul" conduce scrisul in directia unui minimaiism rational descriptiv, lucid si netransgresiv, coloratura morala fiind singura care mai nuanteaza premeditatul realism de* notatie. Autorul nostru relateaza „intamplari", „evenimente" directe, generate de viata, fara sa le supradimensioneze in sens constructiv si tara sa le asezoneze cu sugestii simbolice sau imaginare.

Cum „intamplarile" nu se succed intotdeauna intr-o relatie semnificativa logica, fiind dale ca atare de aleatoriul firesc al vietii, e de la sine inteles ca nici „fragmentele" de proza notate de catre autor nu subinteleg o finalitate epica anume, totalizanta, ci se acumuleaza asemenea caramizilor depozitate vremelnic pe un santier, in vederea unei constructii ale carei planuri raman pentru totdeauna o enigma dinamica a viitorului.

Metoda e, in mod declarat, antiproustiana, desi, in Seara tarziu, autorul nu ezita sa numeasca in visatorul francez un maestru de gandire, alaturi de Italo Svevo: un maestru indirect, insa, opozitiv. selectat pentru delimitare, cum arata, de altfel, capitolul final din Dimineata devreme, unde accentele sunt net disjuncte, puse in opozitie intentionala: „Cred ca doua fenomene pot exista in simpla si pura concomitenta, Iara sa fie intre ele nici cea mai mica relatie. A le pune in relatie inseamna de multe ori a fabrica «intamplarea», care dintr-o data capata sensul de injghebare epica. Conceptia senzorialista si sentimentala a lui Proust pune la baza' iccasligarii timpului trecut senzatia subiectiva si revelatoare, postuland o conceptie, as zice «verticala» a momentului hotarator, pentru ca se bazeaza pe profunzimea trairii, dar si pe lipsa de pregnanta a intamplarii evocate, de obicei ceva cu totul anodin, la care nu au cum participa in egala sau comparabila masura cei care s-ar li aflat in fata. Si procesul are loc prin reintalnirea acestui moment cu unul mult mai tardiv, intr-o coincidenta cu totul intamplatoare."

Tehnic, stilistic, demarcatia de aceasta supradimensionare afectiva a trecutului, specifica lui Proust, e realizata de catre Alexandru George

In doua „romane" succesive: Dimineata devreme, respectiv Seara tarziu, cele doua „momente" ale zilei marcand, de fapt, un proces de anulare a verticalei narative in favoarea orizontalei. Formularea poate parea sibilinica doar pentru cei neinitiati in textualism si, ulterior, in postmodernism, fiindca „tema" ambelor romane este, aparent „proustian", timpul: Dimineata devreme este relatarea unui sejur estival infantil, petrecut - cum indeobste se intampla la autorul nostru - in miresmele octanice ale Pucioasei, unde mama protagonistului isi facea constiincioasele tratamente balneare, insotita de un fiu subit liber, disponibil pentru orice „eveniment" capabil sa-i omoare plictiseala, pe cand Seara tarziu noteaza tribulatiile unor inceputuri de serviciu, aliate la limita expedientului institutional provizoriu, mult dincolo de cercul de gratie al preocuparilor literare, pentru care autorul manifesta o vocatie certa, traita melancolic, solitar, in afara spatiilor de afirmare editoriala. Ambele romane ne intorc inapoi in timp, avand un suport autobiografic incontestabil; intre ele se instaleaza, insa, un detaliu tehnic, fiindca verticala relativa din Dimineata devreme e anulata prin orizontala temporala programatica din Seara tarziu, ceea ce face din Alexandru George un protagonist timpuriu si distant al textualismului si al postmodernismului de mai tarziu, generatia '80 manifestand un interes real pentru proza sa uscata, seaca, evenimentiala, dar de excelenta factura literara si stilistica, in proximitatea unui interes de asemenea recuperativ pentru Radu Petrcscu, ML H. Simionescu sau Tudor Topa.





Ca si acestia, Alexandru George isi premediteaza materia prin tehnica, intentia poetica precedand substanta ca atare a volumului; toate „romanele" autorului sunt marcate de o preeminenta stilistica stricta, filtrata printr-un vag demonstrativism optional in directia realismului de notatie, al adecvarii epice la un „eveniment" banal, microsocial, notat scrupulos, rafinat, cu o implicare existentiala si sufleteasca minimalista. Scrisul neutral e, asadar, idealul lui Alexandru George, un posibil model - marturisit, de altfel - fiind Insemnarile lui Malte Laurids Brigge, jurnalul indirect al lui Rilke, marunta retorta de impresii frugale, disparate.

Ca o consecinta, Seara tarziu nu este un jurnal de idei, nu este unul al convulsiilor nocturne sau al simbolizarilor eflorescente, imaginare, nu este un jurnal de carti sau unul caustic, justitiar, fiind un jurnal moral doar intr-o masura implicita, inerenta reactiilor protagonistului la evenimentele care ii solicita; esenta lui consta in realismul programatic de notatie, prin intermediul caruia sunt povestite, autobiografic, tribulatiile marunte ale unui de asemenea marunt functionar la un Oficiu de traduceri, ferit de excese intr-o societate terna, rutiniera, ascunsa in spatele istoriei si pusa la adapost de cataclisme adaptative definitorii.

Microistoria protagonistului inregistreaza, totusi, disfunctiilc inerente ale epocii, la un moment dat e invocat chiar Tudor Vianu, care-i da traducatorului de ocazie - ca atator altora - lucide lectii de prudenta adaptativa, lucrativa (indiciu ca marginalizarea autorului e autoimpusa, protestatara, rodul unei optiuni ferme), insa niciodata liniile relatarii nu sunt ingrosate in directia sarcasmului grotesc sau a analizei subiacente de sistem, cum se intampla in multe texte din aceeasi perioada. Dimpotriva, Alexandru George lasa prezentul sa curga molcom, aparent banal, cenusiu, prezumtia fiind aceea ca un timp cenusiu nu poate construi decat fiinte estompate. Cu toate acestea, exista si in acest roman (ca in majoritatea prozelor scrise de catre autor) o dimensiune perceptiva pentru care autorul este un maestru, axata pe evocarea lucid-crepusculara a unui Bucuresti ajuns in paragina umana, datorita comunismului, in care continua sa vietuiasca insa vestigiile sociale fabuloase ale lumii de altadata: matusi ascunse de voaluri voluptuoase, decrepite, femei odinioara superbe, adevarate foste vedete mondene, atinse acum de rugina insidioasa a vremii, mici meseriasi particulari, siliti sa-si continue munca la adapostul fragil al ilicitului, fosti bonviveuri lucrativi de marc stil, dedati, mai nou, unor mici manevre orchestrate la marginea umbrita a legii.

Seara tarziu ne proiecteaza intr-o lume bucuresteana posl-mateina, fara mister si lipsita de fior noptatic, in care incep sa se impuna invingatorii noului timp: activistii sociali si de partid, oportunistii retoricilor oficiale, marii ambitiosi ai micilor cauze meschine. Mai multe autorul nu putea spune in 1988, din motive evidente de cenzura, insa pregnanta in roman e si vointa protagonistului de a trai pe doua planuri, unul aleatoriu, determinat de tribulatiile cotidiene, si unul esential, fixat de voluptatea lecturii si de muzica, din care aflam, totusi, prea putine lucruri, nu insa fiindca nu ar ii lasat urme adanci in vointa de formare a unui om care a stiut sa astepte in viata, nefortand timpul cu insistente inoportune, ci fiindca premeditarea stilistica c, si aici, cu un pas inaintea naratiunii, care e chemata, aulenticisl, sa consemneze nud fapte si intamplari, nu sa construiasca relatii artificiale sau erudite intre ele. Proza lui Alexandru George e o forma de austeritate personala si intelectuala extrapolata literar.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani