Adrian Fochi biografia

Adrian Fochi




Adrian Fochi opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

FOCHI Adrian, se naste la 26 oct. 1920, Cernauti - moare in 5 oct. 1985, Bucuresti.
Folclorist.

Fiul lui Silvestru Fochi. functionar, si al Olimpiei (n. ?). liceul de Aplicatie „Doctor C. Anghelescu" din orasul natal (1926-l938); Facultatea de Litere a Uni v. din Cernauti (1938-l940); absolvent al Facultatii de Litere, sectia filologie moderna, a Univ. din Bucuresti (1946); aici il asculta pe D. Caracostea, care ii va marca destinul; Seminarul Pedagogic „Titu Maiorescu" (1946-l947).

Prof. la Gimnaziul Unic din Risnov (1947-l948), la Scoala Elementara din comuna Contesti (1948-l950) si la Scoala Profesionala de Pielarie a Ministerului Industriei Usoaredin Capitala (1949-l953); documentarist (1957-l964) si cercetator (din 1975) la Institutul de Folclor din Bucuresti si la Institutul de Studii Sud-Est Europene (1964-l975).

Debuteaza cu un art. despre relatia istoriei cu folclorul in Revista de folclor (1956).

Doctor in filologie cu lucrarea George Cosbuc si creatia populara (1970).

Colaboreaza la revista din tara si strainatate, redactor pentru partea romaneasca al publicatiilor Demos si Internationale Volkskundische Bibliographie din Basel. Autor al unei monumentale lucrari de referinta, Miorila. Tipologic, circulatie, geneza, texte (1964). Dupa acest voi., scrie studii axate indeosebi pe cercetarea comparata a folclorului popoarelor sud-est europene. Cu indreptatite pretentii de exhaustivitate. Paralele folclorice. Coordonatele culturii carpatice (1984) isi propune sa delecteze, cu instrumentele folcloristicii comparate, „elementele comune in cintecul epic traditional al romanilor si al popoarelor vecine de la nord" (slovaci, ucraineni, cehi, polonezi, lituanieni, bielorusi si velicorusi), coincidentelor cu blocul cultural slav adaugindu-li-se inventarieri din spatiul maghiar si din cel sasesc transilvanean. Cintecul epic traditional al romanilor (1985) fixeaza tema in perimetrii tipologici precisi, fundamentali pentru exegeza domeniului, cu extensii spre o optiune central-euro-peana, in vreme ce antologia Valori ale culturii populare romanesti (I-II, 1987) recupereaza studiile reprezentative ale unui erudit exemplar, autor de abordari esentiale nu numai pentru folclor, ci si pentru intreaga cultura romana. Numeroase participari la conferinte si congrese internationale i-au asigurat o binemeritata notorietate de benedictin ireprosabil, dotat cu har pentru disciplina pe care a profesato.
Premiul „B.P. Hasdeu" al Acad. (1966).

Folclorist in sensul specializat al termenului, intransigent cu adeptii interpretarilor arbitrare si cu teoreticienii care refuza sa recunoasca argumentul arid, constringator al datelor furnizate de mai putin spectaculoasa cercetare de teren, inclinat cu buna stiinta spre un „pozitivism echilibrat" (formularea ii apartine). Adrian Fochi este un reprezentant de seama al folcloristicii noastre traditionale.

Studiile sale emana o atmosfera de sobrietate desavirsita, de disciplinata asceza, rezultata dintr-o deliberata prioritate acordata faptului concret, realitatii furnizate de cercetarile de teren si de arhiva, care „nu insala niciodata". Crescut in admiratia pentru D. Caracostea, al carui spirit il continua in majoritatea operelor sale, Adrian Fochi are un simt sigur al monumentalului si al intreprinderilor de durata. „Nu intreprindem o opera de imaginatie, ci una de stiinta, in care precumpaneste documentul si trebuie sa domneasca ordinea si rigoarea absoluta a demonstratiei" - iata o fraza scrisa oarecum din fuga condeiului, dar care poate fi acceptata ca o profesiune de credinta. Opera monumentala, Miorita. Tipologie, circulatie, geneza, texte (1964), redactata in urma consultarii unui material de o intindere impresionanta, impartaseste, din punct de vedere metodologic, opinia lui Ov. Densusianu, conform careia ,M'iorita cuprinde [] mai multe straturi folclorice peste fondul ei propriu, peste tema ei initiala".

Cercetind toate variantele pe care le detine, Adrian Fochi confirma intuitia lui D. Caracostea, potrivit careia episodul „maicii batri-ne" nu are aceeasi frecventa de circulatie cu acela al „testamentului ciobanului", primul fiind adaugat ulterior (de catre V. Alecsandri), cu scopul de a inmulti valentele estetice ale baladei. Continuindu-I pe I. Muslea, cel dintii cercetator care afirmase ca la baza Mioritei se afla un nucleu etnografic, Adrian Fochi examineaza si variantele de colind transilvan ale motivului, precedindu-l metodologic pe Ioan Talos, care va intreprinde o cercetare similara in cazul Mesterului Manole. Preponderenta etnograficului i-a fost de altfel reprosata savantului de catre Traian Herseni. Foarte bine primita in cercurile de specialitate, lucrarea declanseaza o serie de polemici, cea mai importanta dintre ele fiind legata, atitudinal, de contestarea de catre Adrian Fochi a pesimismului, fatalismului si resemnarii ciobanului in fata mortii (poate si dintr-o concesie facuta spiritului vremii in care a fost elaborata lucrarea): „inlocuirea cliseului «pesimist» printr-o formula considerata «optimista» - va remarca Mircea Eliade - pentru ca reduce «nunta» mioritica la o aparare impotriva puterii malefice a mortului nu duce exegeza mai departe".

Coordonate sud-est europene ale baladei populare romanesti (1975) continua traditia cercetarii comparate din acest domeniu, inaugurata de Al. I. Odobescu, identi-ficind, pe linga cele 18 motive si subiecte comune atestate pina la aparitia lucrarii, alte 29 de subiecte si zece motive comune, fapt care pledeaza pentru relativa omogenitate tematica si functionala a folclorului sud-est european. Interesul crescind al autorului pentru latura estetica a faptelor de folclor se materializeaza prin publicarea studiului Estetica oralitatii (1980), lucrare de pionierat, care isi propune sa valorifice in mod critic contributiile internationale privind teoria oralitatii si sa aplice ideile valabile asupra realitatii folclorice autohtone. Cartea are marele merit de a scoate in evidenta, pe linga idei ie corifeilor (M. Parry, A. Lord, M. Braun), si prezenta in lupta de idei privind impunerea teoriei oralitatii a unui mare precursor roman: muzicologul Constantin Brailo-iu. Creativitate in folclor nu inseamna, sustine Adrian Fochi in opozitie cu reprezentantii teoriei clasice a oralitatii, redare mecanica din partea informatorilor; propunindu-si sa apara in fata unui public, fiecare interpret autentic are in vedere o „forma ideala" a subiectului pe care urmeaza sa il redea, apoi adaptata in functie de conditii le concrete impuse de auditoriu. Rezulta de fiecare data o „varianta" orala, care insumeaza formula primita de-a gata de catre interpret (factorul invariabil), si innoirile de ordin estetic operate cu ocazia fiecarei interpretari (factorul inedit, variabil). innoirile se produc deci, de cele mai multe ori, dintr-o intentie estetica, iar ambitia lui Adrian Fochi este de a oferi, prin relevarea acestor factori, prolegomenele la o estetica generala a folclorului, care sa aiba in vedere atit tezaurul ancestral, invariabil, al culturii noastre populare, cit si contextul social concret in care el se modifica. Reluind teoriaconcentricitatii a lui Moses Gaster, potrivit careia cultura populara romana a jucat un rol de creuzet regional, amalgamind influente venite din directia tutu-rorpunctelorcardinale, nu numai din Sud (cum seacreditase initial in mod restrictiv), Paralele folclorice. Coordonatele culturii carpatice (1984) inventariaza, cu mijloacele folcloristicii comparate, punctele de tangenta dintre cin; tecul epic traditional romanesc si genul similar al blocurilor folclorice invecinate, insistind pe superioritatea estetica a versiunilor autohtone. Ideea urmeaza indeaproape legi ti marea data de catre D. Caracostea, conform careia „o balada apartine unui popor si in masura in care el, fiind receptiv, a creat conditiile pentru o aleasa expresie".

Adoptind-o, Adrian Fochi infirmadirectia model a scolii finlandeze de folclor, interesata de identificarea invariantelor primordiale si a spatiului geofolcloric in care au fost zamislite: „Consideram - scrie Adrian Fochi - ca nu este atit de important sa afli unde s-a nascut un anume subiect, ci sa poti determina unde subiectul acela a atins cel mai inalt grad de dezvoltare", opinie discutabila pentru un folclorist traditional, dar foarte supla, moderna, mai apropiata de rezultatele recente ale morfologiei culturii.

Totusi este de remarcat ca in privinta faptului folcloric pur aceasta tendinta, general acceptata la noi in epoca, merge in contrasens cu metodologia practicata peste Ocean de catre M. Eliade. Concluzia cercetarii, bazata pe a-ritmetica versiunilor si pe o stricta inventariere a tipologiilor, are drept rezultat afirmarea unei premise de specificitate: „Sintem tot atit de mult carpatici pe cit sintem de balcanici, iar cultura populara romaneasca nu este nici pre-lungireaculturii balcanice dincoace de Dunare, dar nu este nici prelungirea culturii specifice a slavilor de nord". Finalitateae polemica: „Toate datele [] ne obliga la o reconsiderare absoluta si totala a conceptiilor dominante in folcloristica romaneasca si chiar in cea europeana, la afirmarea independentei creatiei noastre epice de creatia similara a vecinilor nostri".

OPERA:
Miorita. Tipologie, circulatie, geneza, lexte, pref. de P. Apostol, Bucuresti, 1964;
Bibliografia generala a etnografiei si folclorului romanesc, I, Bucuresti, 1968;
La legende de Putiphar, extras, Miinchen, 1971: G. Cosbuc si creatia populara. Bucuresti, 1971;
Recherches comparees de folklore sud-est europeen, Bucuresti, 1972;
Coordonate sud-est europene ale baladei populare romanesti, Bucuresti, 1975;
Datini si eresuri populare, de la sfirsitut secolului al XlX-lea. Raspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densusianu, Bucuresti, 1976;
Estetica oralitatii. Bucuresti, 1980;
Miorita. Texte poetice alese, Bucuresti, 1980;
Femeia lui Putiphar (K 21I1). Cercetare comparata de folclor si literatura, Bucuresti, 1982;
Paralele folclorice. Coordonatele culturii carpatice, Bucuresti, 1984;
Cintecul epic traditional al romanilor, Bucuresti, 1985;
Valori ale culturii populare romanesti, I-Il, introducere si tabel cronologic de I. Datcu, ed. ingrijita de Rodica Fochi, Bucuresti, 1987.


REFERINTE CRITICE:
Tr. Herseni, in Contemporanul, nr. 26,1965;
Ov. Barlea, Metoda de cercetare a folclorului, 1969;
I. Muslea, Cercetari etnografice si de folclor, II, 1972;
Ov. Barlea, Istoria folcloristicii romanesti, 1974;
M. Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, 1980;
S. Cioculescu, in Ramuri, nr. 10, 1982;
H. H. Stahl, Eseuri critice, 1983;
P. Caraman, Panunt si apa, 1984;
M. Coman, in Suplimentul literar-artistic al „Scinteii tineretului", nr. 52, 1984;
Al. Zub, in Convorbiri literare, nr. 10, 1986;
idem, in Vatra, nr. 10, 1986;
idem, in Ramuri, nr. 1, 1987.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani