Mihail Saulescu biografia

Mihail Saulescu




Mihail Saulescu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

SAULESCU Mihail, se naste la 23 febr. 1888, Bucuresti - moare in 30 (?) sept. 1916, pe front, in apropiere de Predeal.

Poet si dramaturg.

Al patrulea copil (dintr-un sir de 17, din care au ramas in viata 9) al capitanului Nicolae Saulescu („pictor oficial al armatei") si al Ecaterinei (n. Gaist).

Studii la Liceele „Sf. Sava" si „Matei Basarab" din Bucuresti (1898-l903), apoi la Conservatorul de Arta Dramatica din acelasi oras, unde renunta dupa primul an. Paraseste Bucurestiul, este institutor in Gorj (1907), invatator suplinitor la Posada (jud. Prahova, 1908), redactor la revista Luceafarul de la Sibiu (1911), dupa care revine in capitala si lucreaza succesiv ca redactor la Rampa (191l-l912), bibliotecar la Biblioteca populara „Socec" (1912-l913), functionar la Ministerul Instructiunii Publice, impiegat la „Casa Scoalelor" (1913), redactor la Rampa noua ilustrata (1914). Membru fondator al SSR (1908).

Debuteaza cu versuri in revista Samanatorul (1906), fara ca aceasta sa insemne si apartenenta la grupare. In acelasi an, publica la Bucuresti volum Versuri, de care ulterior se dezice, ordonind distrugerea intregului tiraj. Pina acum nu s-a putut face dovada existentei nici unui exemplar.

Unele dintre poeziile din acest volum vor fi incluse in cele doua volum care vor urma: Departe (1914) si Viata (1916). Colaboreaza la Samanatorul, Convorbiri critice (al carei cenaclu, condus de M. Dragomirescu, il si frecventeaza), Seara, Universul literar, Noua revista romana. Rampa, Rampa noua ilustrata. Interventionist aprins, insista, la intrarea Romaniei in razboi, sa fie primit voluntar, fiind integrat unei „divizii mobile" destinate interventiilor rapide. Moare pe frontul de la Predeal, lasind in ms volum de versuri Cultul mortilor (ce urma sa apara in toamna lui 1916), un poem de mari dimensiuni intitulat Calatorii (avind ca model Memento mori al lui Eminescu) si doua piese de teatru. Postum, in stagiunea 192l-l922, Victor Eftimiu ii monteaza pe scena Teatrului National din Bucuresti piesa intr-un act Saptamina luminata (scrisa in 1913, „intr-o singura noapte", publicata in 1922), care obtine un deosebit succes, unii critici nepregetind s-o situeze ca valoare deasupra Napastei lui I. L. Caragiale . O piesa de sorginte ibseniana, in fata marii (scrisa, dupa toate aparentele, in perioada 191l-l912), va fi publicata abia in 1973.

Doua tendinte principale de interpretare se pot desprinde din lectura exegezei critice a operei lui Mihail Saulescu Prima dintre ele acrediteaza ideea poeziei cunoasterii, a cautarii absolutului si a nelinistii metafizice. Acestei tendinte i se integreaza trei dintre exegetii sai cei mai autorizati: Mihail Sorbul (fidel prieten si admirator, statornic recenzent al lucrarilor antume), Mihail Dragomirescu, care-l include pe poet in categoria celor „mistici si profunzi" si E. Lovinescu, care in Istoria sa il trateaza in capitolul dedicat „poeziei de nelinisti metafizice sau religioase". Inaugurata de catre O. Densusianu , cea de-a doua tendinta este mult mai „tehnica" si, fiind adoptata de marea majoritate a criticilor din zilele noastre, ea exprima, in ultima instanta, imagineasub care Mihail Saulescu este cunoscut si receptat astazi. in esenta, noua perspectiva de interpretare insista asupra integrarii operei sale in universul de valori al simbolismului romanesc.

Asa procedeaza, continuindu-l pe O. Densusianu , G. Calinescu , D. Micu , C. Ciopraga sau Lidia Bote . Departe de a se exclude, in realitate aceste doua tendinte (sintetizind doua moduri fundamentale de a concepe lectura poeziei) nu fac decit sa se completeze reciproc: „Punctul fundamental al simbolismului (inteles bine doar de Gide) -nota G. Calinescu in 1941 - era inlaturarea tabloului, a picturalului, adica a universului obiectiv si deci relativ ce alcatuia materia obisnuita a parnasianismului. Urmarind muzicalul, simbolismul tindea, pe urmele lui Baudelaire, sa intre in metafizic, in structura oculta a inefabilului, adica sa faca poezie de cunoastere". Apartenenta poetului la universul specific al poeziei simboliste este un fapt incontestabil. Spirit cu adevarat citadin, el impartaseste nevrozele unor St. Petica , I. Minulescu sau D. Iacobescu („e-o tristete adinca ce creste din pamint", scrie Mihail Saulescu undeva), cultivind cu fervoare misterul abstract, elanurile spre un „Excelsior" de nimeni cunoscut, nuantele savante ale nelinistii sau tristetea fara o cauza anume, aceasta din urma fiind resimtita, ca la Bacovia , drept un remediu ontologic al fiintei. Tulburatoare este insa experienta umana care se ascunde in spatele acestei recuzite conventionale, si anume zbuciumul sufletesc al unui nelinistit, silit sa descopere, cu mult timp inaintea lui Arghezi , tragica absenta a divinitatii. Transcrisa in Departe (1914), deceptia atinge granitele sublimului:

„Te-am cautat in templu, si gol era in el
Iar pasii mei pe piatra atit de trist sunau
Si-am vrut s-aprind iar focul si n-am pumt defel
Caci untdelemne sfinte din amfore lipseau
Si am iesit din templul uitat, ursit sa piara
Si tot gindind la tine, ma coboram pe scara;
Dar jos priveam cum marea in valuri se framinta
Si-acelasi cint de veacuri neadormita cinta".


Nu a disparut doar un simplu zeu, ci ratiunea insasi a firii sau, ca sa pastram terminologia preferata a poetului, Gindirea (imaginatia demiurgica) din care se va naste apoi Cuvintul care va crea lumea. Drama escatologica este, ca si la Holderlin sau Eminescu, o apocalipsa a Gindirii.

Poezia, ea insasi nu mai este receptata de catre Mihail Saulescu ca un simplu instrument al sensibilitatii (ca in romantismul minor) ci ca un mod, unicul de altfel, al manifestarii de sine a Gindirii. Drumul de la Eminescu la Ion Barbu trece pe aici. Volumul Departe mai este important si pentru ca dezvaluie un alt element definitoriu al liricii lui Mihail Saulescu: acela de a fi o autentica poezie a tacerii. Cel de al doilea volum, Viata (1916), debuteaza intr-o tonalitate inedita.

Imperativele vremii patrund prin „storurile de matasa ale ferestrelor", si ele sint departe de a-l gasi nepregatit pe poet:

„Sa coborim, in strada!
Si sufletele noastre sa le lasam sa vada!"

Experienta de acum apartine unui extravertit, fascinat de iminenta Actiunii, inteleasa ca „forma stihiala a vointei". Din curgerea tumultuoasa a evenimentelor, poetul desprinde, exaltat, arhetipurile culturale ale revoltei; pe Prometeu, titanul care a nesocotit interdictia impusa de zei, si, intr-un alt spatiu cultural, pe constructorii turnului Babei, „intiii visatori" (de remarcat engrama visului, care reprezinta o forma stihiala a Gindirii), plecati in cele patru zari pentru a propovadui profana credinta a razvratirii si a „sperantei". Admirabil realizata din punct de vedere artistic, piesa intr-un act Saptamina luminata este drama unei viziuni populare arhaice. Ranit de moarte, Constantin, om cu multe si grele pacate (omucidere, pruncucidere, furt etc.) este vegheat de catre doua femei. Totul se petrece in ultimele ore ale „saptaminii luminate", cind „vamile vazduhului sint inchise, si nu mai e judecata () inchise sint si portile iadului, de nu mai intra nimeni in iad in saptamina luminata () Numai raiul e deschis tuturora". Femeile au nervii incordati la maximum, urmaresc hipnotizate fiecare gest al muribundului, cautind semnele mortii care intirzie sa vina. Teama se prelungeste in viziuni halucinante si, cu ultimele ei puteri, Femeia il sugruma in cele din urma pe muribund pentru a-i netezi in acest fel accesul spre „imparatia de lumina a raiului". De o extraordinara concentrare tensionala, drama cuprinde si anumite vagi elemente expresioniste.

OPERA:
Versuri, cu o copeija de pictorul Eduard Saulescu, fratele poetului. Bucuresti, 1906 (tiraj distrus in intregime);
Departe, poezii, Bucuresti, 1914;
Viata, poeme, Bucuresti, 1916;
Saptamina luminata, drama intr-un act, Bucuresti, 1922;
Opere, ed. ingrijita de E. Jebeleanu, cu o pref., o prezentare a vietii si operei poetului si 8 planse afara de text. Bucuresti, 1947;
In fata marii, drama, in Manuscriptum, nr. 1, 1973;
Versuri. Teatru. Articole, ed. ingrijita, tabel cronologic, note si bibliografie de Elena Gronov-Marinescu, pref. de C. Ciopraga, Bucuresti, 1974;
Pagini alese, pref. de C. Ciopraga, Bucuresti, 1988.


REFERINTE CRITICE:
Camil Petrescu, in Flacara, nr. 3,1921;
N. Davidescu, Aspecte, II;
G. Calinescu, Istoria, Perpessicius, Opere, II, 1967;
C. Ciopraga, Literatura;
Elena Gronov, Mihail Saulescu, 1970;
M. N. Rusu, in Romania literara, nr. 39, 1972;
E. Lovinescu, Scrieri, IV, 1973;
M. N. Rusu, in Manuscriptum, nr. 1, 1973;
I. Vartic, Spectacol interior, 1977;
R. Diaconescu, in Ramuri, nr. 7, 1980.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani