Radu Tudoran biografia




Radu Tudoran opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

TUDORAN Radu (pseudonimul lui Nicolae Bogza), se naste la 8 mart. 1910, comuna Blejoi, judetul Prahova - moare in 19 nov. 1992, Bucuresti.

Prozator.

Fiul lui Alexandru Bogza, functionar in marina comerciala, apoi antreprenor, si al Elenei Rhea-Silvia (n. Georgescu). Fratele lui Geo Bogza. incepe liceul la Ploiesti, apoi se transfera la Liceul militar de la Minastirea Dealul (1923-l930), dupa care urmeaza cursurile Scolii militare de ofiteri de la Sibiu (1930-l932).

Ofiter activ din 1932 pina in .

Dupa aceasta data, ziarist, redactor la Lumea romaneasca, Timpul, Curentul, Evenimentul (1938-l942). Din 1942, se dedica exclusiv scrisului.

Debuteaza cu reportajul-eseu Oameni care nu au ce face cu viata si oameni care nu au cu ce si-o tine, in Lumea romaneasca (1938), si cu nuvela Aerodromul de la Sura Mica in Azi (1938). Debut editorial cu volum de nuvele Orasul cu fete, sarace (1940). Colaboreaza la: Azi, Curentul literar. Universul literar, Luceafarul, Tomis, Romania literara s. a. A publicat, uneori cu numeroase reeditari, romane (Un port la rasarit, 1942; Anotimpuri, 1943; Flacari, 1945; intoarcerea fiului risipitor, 1947 - devenit, din 1970, Fiul risipitor; Dunarea revarsata, 1961; Al treilea ocol al pamtntului, 1971; Maria si marea, 1973; Acea fata frumoasa, 1975; Casa domnului Alcibiade, 1978; Retragerea fara torte, 1982, ultimele doua facind parte dintr-un ciclu), proza memorialistica (Al optzeci si doilea, 1966; Oglinda retrovizoare, 1970; La nord de noi insine, 1979; Frumoasa adormita, 1981), ce fructifica numeroasele calatorii ale autorului prin Europa si Statele Unite, scrieri pentru copii si tineret (Purcelul care a ajuns boier, 1945; Ferma „Cotofana vesela", 1946; Ultima poveste, 1956), din care se detaseaza o capodopera a genului: Toate pinzele sus! (1954 - numeroase reed.). A tradus din Ch. Darwin (Calatoria unui naturalist in jurul lumii), Fadeev, Goncearov, N. Nikitin.B. Prus, A. Ribakov, Radu Tudoran Semiuskin, A. N. Tolstoi, Jules Veme s. a. Premiul Acad. pe 1961; in 1982 i se decerneaza Premiul Special al Uniunii Scriitorilor pe 1980.

„A pleca e un verb sonor si viu, si dintre toate cred ca mi-a placut totdeauna cel mai mult." (Al optzeci si doilea, 1966). Toata proza lui Radu Tudoran sta sub semnul acestei plecari, fie ca i se supune intru totul, si atunci este vorba despre Toate pinzele sus! (1954) sau de numeroasele memoriale de calatorie, fie ca i se sustrage, amplificind astfel si mai mult tentatia departarii, si atunci scriitorul a dat - ciudat -cele mai bune opere ale sale: Un port la rasarit (1942) si Orasul cu fete sarace (1940). Peregrinarea implica, din capul locului, un anumit tip de proza - eminamente epica. Cind insa epicul s-a lipsit de ceea ce constituie o vocatie, calatoria, rezultatul a fost modest: Dunarea revarsata (1961), roman marcat pe deasupra si de comandamentele timpului in care a fost scris, anii cincizeci. Asadar, „calatoria ramine o desfatare, ea te duce din satisfactie in satisfactie, adesea din bucurie in bucurie, si nu mai stii cum te istoveste" (Acea fata frumoasa, 1975). Conditia ei esentiala este spatiul orizontal - din mai multe puncte de vedere: el face posibila trecerea, intretine sentimentul libertatii si nu imprima o directie unica. Cimpia va fi atunci un loc predilect; in mijlocul muntilor, personajele tinjesc, se simt captive. Dar cimpia are drumuri, ea deschide nu fara a limita totusi. Cimpia ideala ar trebui sa lase disponibil orice acces; orizontul ce nu poate fi atins este o grava frustrare. De aceea cimpia ideala va fi intotdeauna marea, spatiul tuturor fagaduintelor, al continuarii fara sfirsit, al itinerarului in perpetua metamorfoza. in plus, marea presupune deriva. Pentru oricine, deriva e un risc, pentru personajele lui Radu Tudoran ea este o sansa, fiindca in actiunea ei secreta sta germenele labirintului. Figura lui o regasim in Toate pinzele sus!, in Acea fata frumoasa, in Frumoasa adormita (1981), in Oglinda retrovizoare (1970).

In Toate pinzele sus! constructia labirintului este facilitata de omniprezenta marii si de tinta incerta a calatoriei, un anume Pierre Vaillant, disparut cindva si undeva, intr-un loc fara repere. Aici, labirintul poate trece chiar neobservat, inglodat in firescul povestirii, „lineara" in nenumaratele ei zig-zaguri. Dincolo, in memorialele de calatorie, labirintul tine de tehnica nararii. O calatorie prin Europa, bunaoara, este o neincetata destramare a drumului in secvente, reasamblate dupa o alta logica decit aceea a parcurgerii lui reale. Rinul trece parca prin cutare piata spaniola ce se afla, in mod ciudat, in preajma unui celebru scuar englez, si aceasta numai fiindca o naluca a facut sa straluceasca in intunericul noptii un cercel de aur, acelasi. Locurile isi raspund de la distanta, se cauta, se grupeaza altfel decit pe harta, intr-o geografie imprevizibila, subiectiva, cu adevarat labirintica. Ratacitorul prin aceste capricioase teritorii imaginare, infricosat de neprevazut doar pentru a putea smulge cit mai mult din bucuria izbinzii, se intreaba la un moment dat asupra ratiunii febrei ce-l pune in miscare: „oare experientele noastre nu se termina niciodata? Ramin senzatii necunoscute pina in ultima clipa a vietii?" Ca si intrebarea, raspunsul e gidian: „probabil ca da - si ultima dintre ele depaseste in necunoscut pe toate celelalte" (Acea fata frumoasa). intimpinam insa cu o indoiala simplitatea acestui raspuns, doar simplitatea lui; el poate fi sincer, dar nu pina la capat, la fel cum patima calatoriei este autentica, dar nu exclusiva. Trebuie sa se inteleaga din aceasta ca, adesea, calatorul-narator din memoriale pare minat si din dorinta de a vedea declansihdu-se in sine fluxul cuvintelor; ca si cum orice imagine este insotita de o banda sonora pe care memoria scriitorului o retine cu tenacitate pentru a o putea reproduce apoi in vederea publicarii.

De aici: nevoia de singuratate a excursionistului - pentru el orice clipa, orice noutate cer apelul la cuvint, printr-un efort suplimentar de concentrare interioara si in dauna unui contact prelungit, direct cu obiectul, si tot de aici usurinta cu care se desprinde semnificatia micilor intimplari, a frinturilor de peisaj, a celor mai subiective preferinte. Simti din toate acestea ca autorul a meditat dinainte asupra fiecarui detaliu, ca totul a fost clasat, fixat, ca actul propriu-zis al scrierii nu mai aduce nici o schimbare in ordinea gindirii. In felul acesta, au fost tradati si calatorul si scriitorul in ceea ce au esential amindoi: dinamismul. Capodopera vocatiei de calator este, desigur, Toate ptnzele sus! l-a fost de bun augur, dupa cum se vede, faptul ca voiajul nu a avut loc decit fictiv, pastrind intreaga disponibilitatea lingvistica si imaginara. Detasarea a sublimat in ironie, in bogatie verbala, in mobilitatea enuntiativa. Se pare ca pe masura ce obstacolele puse in calea satisfacerii setei de a pleca s-au inmultit, pe masura ce vocatia itineranta nu s-a implinit, literatura a avut de cistigat, dovada cele doua opere, deja amintite, ale captivitatii, Orasul cu fete sarace si Un port la rasarit. Cele mai multe dintre nuvelele primei, ca si, in intregime, romanul care i-a succedat in ordinea publicarii, dezvoltindu-i atmosfera si temele, se desfasoara intre limitele aceluiasi univers. O lume cu totul neobisnuita, enigmatica si contradictorie, o lume situata la limitele unei civilizatii - dincolo de Liman incepe altceva, necunoscutul, alti oameni, altfel orinduiti, despre care nu se stie decit ca au omorit-o pe fiica (Ludmila) si pe nevasta comandorului Maximov - populeaza un oras ce traieste numai vara, condamnat la exilul distantei chiar si atunci, spulberat de o clima polara, iama. Locul exercita insa o adevarata fascinatie in ciuda tuturor vitregiilor, alimentata tocmai de ele.

Cei ce vin aici, asa cum este inginerul din Un port la rasarit, sint cuprinsi treptat de o inexplicabila amnezie, o amorteala a mintii si vointei, o boala a starii pe loc. Anesteziate de alcool, tintuite de vraja inexplicabila a orasului, personajele se supun docile mediului, primitivismului -lui enigmatic. Ruperea inginerului de locul blestemat, evadare imaginata indelung, pe un frumos iaht botezat cu numele anagramat al fiicei comandorului, esueaza. Locul i-a intins o capcana: iubirea. La prima escala inginerul se indragosteste de Nadia. Cind cei doi incearca, impreuna, o noua desprindere, o furtuna - intrupare a spiritului malefic al Limanului, perfect verosimila, bine motivata literar - izbucneste. Episodul are o tensiune exceptionala: realul este adus pentru o clipa in preajma fantasticului, Nadia ia chipul demult disparutei Ludmila, fatalitatea primeste consistenta materiala. Revenit la tarm, acolo de unde a plecat, fara iubita si fara iaht, inginerul este irevocabil condamnat la captivitate, locul a invins. Romanul are o remarcabila unitate de ton, o luminozitate deosebita, de o stranie colaratura a viziunii, un echilibru ireprosabil al frazei, toate intr-un fericit contrast cu atmosfera, sumbra, de fapt, a povestirii.

Conjugarea celor doua elemente contradictorii lasa impresia hibrida, greu de definit, de voluptate si dezgust. Indiferent daca fac parte din romanul spatiului insular sau al spatiului deschis, nelimitat, personajele lui Radu Tudoran sint patimase, capabile de sentimente autodevorante, fascinate de activitatea secreta a vietii interioare, fiziologice. Dorinta se naste din perceperea cite unui detaliu corporal, inzestrat cu existenta parca independenta de restul fapturii; iata o imagine frecventa: Nadia „are glezna subtire, alungita, cu pielea atit de fina, incit lasa sa se vada o mica artera, pulsind dedesubt". Iubirea trece obligatoriu printr-un abandon fizic absolut, printr-o religie a corpului, care marcheaza simultan jubilatia implinirii (vezi Un port la rasarit, 1942; Anotimpuri, 1943; intoarcerea fiului risipitor, 1947) si impasul ei, caci iubirea tristanesca, unica, pentru totdeauna fixata, inseamna tradare a departarii. Lupta ce se da nu numai intre personajele romanelor, ci si in creatorul lor, este aceea dintre fiul ramas acasa, statornic in promisiunile sale, si fiul risipitor; cind nu mai are ce risipi si unde risipi, acesta din urma se risipeste pe sine, cum se intimpla in Un port la rasarit. Distribuita diferit pe suprafata intinsei sale opere, aceasta lupta fundamentala a dat nastere unor romane inegale, dar adinc inrudite intre ele, semn al unor „obsesii" autentice si fertile.

OPERA:
Orasul cu fete sarace, nuvele, Bucuresti, 1940;
Germania, octombrie . Aspecte din toamna razboiului. Bucuresti, 1940;
Un port la rasarit, roman, Bucuresti, 1942;
Anotimpuri, roman. Bucuresti, 1943 (ed. IV, 1946;
ed. V, 1947;
ed. definitiva, 1971;
ed. ne varietur, 1977);
Flacari, roman. Bucuresti, 1945 (ed. II, 1947;
reed., 1958;
ed. ne varietur, 1971;
1983;
cu o postfata a autorului, 1987);
Purcelul care a ajuns boier, roman pentru copii si tineret, cu desene de Florica Cordescu, Bucuresti, 1945;
Ferma „Cotofana vesela", roman pentru copii si tineret, Bucuresti, 1946;
intoarcerea fiului risipitor, roman. Bucuresti, 1947 (sub titlul Fiul risipitor, ed. ne varietur, 1970;
a doua ed. ne varietur, 1971;
a treia ed. ne varietur, 1974);
Toate pinzele sus!, roman, Bucuresti, 1954 (ed. II, 1957;
ed. III, 1961;
ed. IV, 1964;
ed. V, 1967;
ed. ne varietur, I-II, 1973;
1980;
text prescurtat, 1986);
Ultima poveste, roman. Bucuresti, 1956 (ed. II, 1964;
ed. III, 1973);
Dunarea revarsata, roman, Bucuresti, 1961 (ed. II, 1963;
ed. III, revazuta, 1967;
ed. IV, 1977);
O lume intreaga, roman, Bucuresti, 1964;
Al optzeci si doilea. Bucuresti, 1966;
Oglinda retrovizoare. Bucuresti, 1970;
Constanta, text de ~, Bucuresti, 1970;
Al treilea ocol al pamintului, roman, Bucuresti, 1971;
Maria si marea, roman, Bucuresti, 1973;
Acea fata frumoasa, roman, Bucuresti, 1975;
Casa domnului Alcibiade. Cronica la sfirsitul mileniului, roman, Bucuresti, 1978;
Sfirsit de mileniu, I-VI, Bucuresti, 1978-l989;
La nord de noi insine. Bucuresti, 1979;
Frumoasa adormita. Bucuresti, . Traduceri: M. Sulejmanov, Tainele adincurilvr, trad. de ~ si I. Gherlakov, Bucuresti, 1950;
M. Nikitin, Aurora boreala, trad. de ~ si I. Gherlakov, Bucuresti, 1951;
L. Platov, Arhipelagul care dispare, trad. de ~ si I. Gherlakov, Bucuresti, 1951;
V Zanutkin, Stanita plutitoare, in romaneste de ~ si Stefania Bratulescu, Bucuresti, 1952;
A. Zapotocki, Se ridica noi luptatori, in romaneste de ~ si P. Bufa, 1952;
. Likstanov, Aventurile unui mic marinar, trad. de ~ si S. Antonescu, Bucuresti, 1953;
A. Rybakov, Oameni la volan, trad. de ~ si Valentina Saidas, Bucuresti, 1954;
Jules Verne, Cinci saptamini in balon, in romaneste de ~, Bucuresti, 1955;
I. A. Goncearov, Fregata „Palloda", trad. de ~ si M. Mihail, Bucuresti, 1956;
Jules Verne, Arhipelagul in flacari, in romaneste de ~, Bucuresti, 1956;
idem, Ocolul lumii in 80 de zile, in romaneste de ~, Bucuresti, 1956 (ed. II, 1982);
T. Semiuskin, Aliset pleaca in munti, trad. de ~ si Elena Sepeliova, Bucuresti, 1957;
A. N. Tolstoi, Opere, II, trad. de ~ si A. Ivanovski, Bucuresti, 1958;
Charles Darwin, Calatoria unui naturalist in jurul lumii, trad. de ~ si D. Bondi, Bucuresti, 1959;
Al. Fadeev, Ultimul din neamul Udeghe, in romaneste de ~, Bucuresti, 1962;
A. N. Tolstoi, Alliia, trad. de ~ si A. Ivanovski, Bucuresti, 1968;
B. Prus, Papusa, trad. de ~ si D. Telemac, Bucuresti, 1971.'


REFERINTE CRITICE:
D. Micu, Romanul romanesc contemporan, 1959;
V. Cristea, in Gazeta literara, nr. 12, 1967;
M. N. Rusu, in Luceafarul, nr. 22, 1967;
Al. Piru, Panorama;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 37, 1970;
P. Constantinescu, Scrieri, V;
V. Ardeleanu, in Steaua, nr. 13, 1973;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura I;
Sinziana Pop, in Luceafarul, nr. 43, 1974;
V Ardeleanu, Opinii, 1975;
Sinziana Pop, Propuneri pentru paradis, 1975;
. Munteanu, in Romania literara, nr. 44, 1977;
Eugenia Tudor Anton, Ipostaze ale prozei, 1977;
C. Moraru, in Flacara, nr. 26, 1978;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 20, 1978;
P. Mareea, in Romania literara, nr. 45,1978;
M. Iorgulescu, in Contemporanul, nr. 22, 1979;
idem, Firescul ca exceptie, 1979;
S. Titel, in Romania literara, nr. 51, 1979;
Al. Sever, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1979;
R. Ciobanu, in Transilvania, nr. 2, 1980;
M. Zaciu, in Steaua, nr. 3, 1980;
E. Uricaru, in Steaua, nr. 7, 1980;
M. Iorgulescu, Critica si angajare, 1981;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 49, 1981;
S. Titel, in cautarea lui Cehov, 1984;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 11, 1985;
idem, in Steaua, 1986;
V. Rapeanu, in Romania literara, nr. 5, 1986;
Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 7, 1987;
Mara Nicoara, in Contemporanul, nr. 45,1989.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani