Tudor George biografia

Tudor George


Tudor George opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

GEORGE Tudor (numele la nastere: Georgescu), se naste la 3 febr. . comuna Ulmeni, judetul Ilfov - moare in 12 ian. . Bucuresti.
Poet si traducator.

Fiul lui Marin Georgescu, impiegat CFR, si al Dnbrei (n. Cicu).

Absolvent al Liceului "Marele Voievod Minai" si al Facultatii de Stiinte Juridico-Administrative din Bucuresi (1949). Debut precoce in Universul copiilor, cu compozitii remarcate de N. Batzaria (1936); debut editorial cu poemul Legenda cerbului (1957). Jucator de rugby, apoi. sporadic, comentator al acestui sport. Metodist la Casa Centrala a Creatiei Populare (1966-l968); pensionar al Uniunii Scriitorilor.

A frecventat cenaclul Sburatorul seria postlovinesciana.

Figura pitoreasca a boemei postbelice, supranumit Ahoe, apelativ cu care si-a dublat uneori si semnatura de scriitor, Tudor George este un versificator neobosit: Balade (1967), Copacul descatusai (1968), Baladele singaporene (1970), Tara migrenelor (1970), Sonetele aeriene (1972), Armura de sudoare (1972). Bazarul cu masti (1973), Parfumul timpului (1975). Imnuri olimpice (1975), Catehismul iubirii (1977), Imaculatul panegiric (1977), Cupola Baraganului (1979), Ierbarul amorului (1981), Inventar celest (1982), Doica (1984). Patriarhale si exotice (1988), poezia sa fiind un monument al artificiului. A publicat carti pentru copii (Bob auriu, 1959; Veverita de foc, 1967; Dictionar de omonime, 1980; Cetatea de sidef 1985), o "vasta incursiune in istoria sonetului" (Cartea sonetului, 1987) si a tradus din Cecco Angiolieri, Philip Sidney, Carducci, Ady Endre, Aldo Palazzeschi s.a., precum si din poezia letona contemporana. Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1979); Premiul Organizatiei de Pionieri (1980).

Dintr-o artificiozitate impinsa la paroxism se nutreste intreaga poezie a lui Tudor George Exaltind virtuozitatea si ingeniozitatea, si in general tot ceea ce tine de zestrea manierista, poetul se rasfata in rigoarea metrica si formala, execu-tincl. cind cu foc, cind cu gratie, piruete fanteziste ori numai de versificatie. Excitatia li-vresca a imaginarului si declamatia sentimentala sint trase pe calapodul unor forme riguroase, cu preferinta pentru sonet, sau, dimpotriva, desfasurate intr-un suflu epopeic al manufacturii, pe o substructura de epos sau legenda.

Opera de mestesugar care se bazeaza in primul rind pe abilitate, poezia lui Tudor George cauta cu premeditare dificultatea detaliului spre a triumfa in rezolvari ingenioase. Spirit jovial, usor inflamabil, cu tentatii goliarde si cultivind vitalismul senzatiei, poetul e un voluptuos al confesiunii in gura mare. al declamatiei. Extravertit si exuberant, poetul retraieste pasajele evocative, de rememorare, nu cu melancolie, ci cu euforie. Exaltind seva vitala si simulind mari descarcari electrice ale imaginatiei, poemele se dezlantuie doar intr-o retorica de bravada, clocotul scontat lovindu-se de rigoarea formala si apetitul vizionar cumintindu-se intr-un artizanat iscusit.

Trecut prin matritele orfevrariei, limbajul e taiat in unitati metrice stereotipe, iar cuvintele rebele, a caror stare naturala le determina sa nu acopere ori sa depaseasca patul procustian al versului, sint retezate sau alungite cu o libertate a licentei ce devjne o functie textuala si pitoreasca importanta. Versul, cu tot ce implica el ca ritm, spectacol sau simpla cadenta, este unitatea ireductibila, ultima a poeziei lui Tudor George Forma sa de libertate e conventia, nu numai exhibata, dar si exaltata. Temele, dispozitiile sau starile sint indiferente, in fond, acestei dexteritati versificatorii care transforma in euforii artizanale toate pretextele depresive sau melancolice si care jubileaza in fata dificultatii, imbatindu-se cu mirajul performantei in artificiu. Prin fervoarea formei, poetul parea-si rascumpara excesul de vitalitate si debordanta ori doar hedonismul boem, transcriind o biografie agitata, facuta din convulsii si extaze, sub sigla idealului de perfectiune artistica si clamindu-si orgolios o funciara candoare. Aclamind si declamind trairea directa si sarja senzuala si facind mereu profesiune de credinta vitalista, poemele, de fapt, doar celebreaza viata, iar patetismul lor e o exaltare a memoriei afective mai degraba decit o sintaxa participativa.

Extaza lui Tudor George si clocotul deliciilor sale boeme sint, de regula, mediate fie prin prisma euforica a memoriei, fie printr-un proiect biografic stilizat. Florile din Ierbarul amorului (1981) sint fiori livresti, presate intre file sau cristalizate in amintire, iar resuscitarea culorilor si a parfumului lor se face prin ral irulment evocativ. Dintr-un ritual evocativ se revendica si primele Balade (1967), caci vitalismul de retorica al poetului are intotdeauna nevoie de un impuls care sa-i "licareasca blind din amintire", el trebuind sa treaca printr-un circuit al purificarii. Spectacolul boem in care poetul se implicaesteel insusi unul mediat, pus sub semnul himerei absolutului, fiind mai cu-rind un ceremonial barbar de provocare a acestuia. Villonestile Balade singaporene (1970), pline de farmec si truculenta, sint si ele marturia unei febre a idealului mai degraba decit a unei febre vitale, caci Tudor George intoarce frenezia intr-o religie estetica. "Crijma" lui e, in fond, un spatiu de refugiu, in care voluptatea suprema nu tine de libatia bahica, ci de dialogul cu himera. Din triada emblematica sub care poetul exulta - "Cartea, Doamna si Cinzecul" (prelucrare a celei a lui Cecco Angiolieri - "donna, taverna, dado") - ultimele doua sint, de fapt, subordonate celei dintii, peste patimile lumesti ale lui Tudor George apasind rivna si devotiunea intru cele spirituale.

Boema sa are o finalitate "ascetica" si e menita ferventei estetice, nu celei vitale, caci totul duce spre "carte": "Vom fi si noi o carte de iubire", zice poetul in Tara migrenelor (1970). Poemele insesi parcurg un circuit ascetic si trec de la forme ale amplitudinii (balade, legende, poeme simfonice) la forme ale conciziei, sfirsind intr-o religie a sonetului. Acest exercitiu de contragere formala, ce are o etapa marcanta in "trilogia sonetului" (Sonetele aeriene. 1972; Armura de sudoare, 1972; Bazarul cu masti, 1973), nu a adus cu sine si un proces de esentializare lirica, poetul raminind la fel de logoreic si in aceeasi masura sedus de monumentalitate. Acrobatii de versificatie tot mai rafinata, pe teme diverse, dar luate metodic, sint si Parfumul timpului (1975 - cu o orgolioasa constiinta atil a "unicitatii", cit si a "diversitatii" de sine: "n-a fost mai unic, mai divers ca mine"). Catehismul iubirii (1977), Imaculatul panegiric (1977), Cupola Baraganului (1979). Din struna pindarica sint cintate Imnuri olimpice (1975), Sub semnul lui Hercu-le (1976) si Olympia (1985, scrisa in colaborare). Obiceiul de a relua monografic ori doar gospodareste un motiv culmineaza in Dacica (1984), poetul lasindu-se tot mai mult incitat de simboluri, embleme si referinte livresti. Cu astfel de sugestii sint tesute si Patriarhale si exotice (1988), pe aceeasi linie de performante manieriste.

Cartea sonetului (1987) este o incursiune in istoria acestui gen, din antichitate pina in epoca moderna, cu o atentie aparte acordata italienilor. Agreabile si educative sint cartile pentru copii ale lui Tudor George

OPERA:
Legenda cerbului. Poem, Bucuresti, 1957;
Bob auriu. Basm inversuri pentru copii, Bucuresti, 1959;
Balade. Bucuresti, 1967;
Veveri(a de foc. Epos, Bucuresti, 1967 (ed. revazuta si adaugita, 1973);
Copacul descatusat. Poem simfonic. Bucuresti, 1968;
Balade, Bucuresti, 1969;
Baladele singaporene. Bucuresti, 1970;
Tara migrenelor, versuri. Bucuresti, 1970;
Sonetele aeriene. Cartea intiia din trilogia sonetelor, Bucuresti, 1972;
Armura de sudoare. Cartea a doua din trilogia sonetelor. Bucuresti, 1972;
Bazarul cu masti. Cartea a treia din trilogia sonetelor. Bucuresti, 1973;
Imnuri olimpice. Sport si lira. Carteai, Bucuresti, 1975;
Parfumul timpului. Bucuresti, 1975;
Sub semnul lui Hercule. Sport si lira. Bucuresti, 1976;
Catehismul iubirii. Eseu liric, cu planeta de la E. Papu, Argument pentru eseul liric de - si o epistola regasita de F. Aderca, Bucuresti, 1977;
Imaculatul panegiric. Bucuresti, 1977;
Cupola Baraganului. Balade. Imnuri. Ode. Elegii, Bucuresti, 979;
Scarabeul sacru. Legende, balade, sonete, poeme, cuvint inainte de R. Vulpescu, Bucuresti, 1979;
Dictionar de omonime si de familii de cuvinte, usor de invatat, pe rime, la care sa luati aminte, Bucuresti, 1980;
ierbarul amorului. Blazoane. Imnuri. Elegii. Sonete, Iasi, 1981: Inventar celest sau Taraba marelui talcioc cu hirburi strinse la un loc sau Turnanta fresca picaresca, Bucuresti, 1982;
Dacica. Epopee nationala in sonete, cuvint inainte de Al. Balaci, Bucuresti, 1984: Cetatea de sidef. Bucuresti. 1985;
Olympia, in colab. cu Virgil Ludu, Bucuresti, 1985;
Turmele soarelui, pref. de M. Ungheanu, Bucuresti, 1985;
Canea sonetului, Bucuresti, 1987;
Patriarhale si exotice. Bucuresti, 1988;
Povestea lui Bob-Auritt, Bucuresti, . Traduceri: Kis J., Versuri alese, in colab. cu T. Pica, Bucuresti, 1963;
G. Carducci, Scrieri alese. Poezii, in colab. cu B. Solacolu. Proza tradusa de Nina Facon, studiu introductiv §i note de Nina Faton, Bucuresti. 1964;
M. Gallai. Peste bariere nevazute. Din insemnarile unui pilot-incer-cator, in colab. cu G. Bocunescu. Bucuresti. 1965;
Ady E., Poezii, Bucuresti. 1965;
A. Palazzeschi, Surorile Materassi. in colab. cu Mari lena Muntea-nu. pref. de Nina Fason, Bucuresti, 1969;
Ph. Sid-ney. Astrophel si Stella, cuvint inainte si note de ~, Bucuresti, 1980;
Cecco Angiolieri, Cantonierul. Sonete, pref., note si comentarii de ~. Bucuresti, 1982;
Poeti letoni contemporani. in colab. cu I. Covaci, cuvint inainte si indice bibliografic de I. Covaci, Bucuresti, 1987.


REFERINTE CRITICE:
D. Cristea, Un an de poezie (1974);
Al. Piru Poezia,II;
N.Baltag, Polcmos, 1978;
P. Poama. Radiografii. 1.1978: Gh. Grigurcu, Poeti romani de azi. 1979;
L. Raicu, Printre contemporani. 1980: LRC. I Poezia, 1980;
Alex. Stefa nescu. Intre da si nu. 1982;
L. Raicu. Fragmente dv timp, 1984;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986: E. Simion, Scriitori, IV.