Vladimir Streinu biografia

Vladimir Streinu




Vladimir Streinu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

STREINU Vladimir (pseudonimul lui Nicolae Iordache), se naste la 23 mai 1902, comuna Teiu, judetul Arges - moare in 26 nov. 1970, Bucuresti.

Critic, poet, eseist si traducator.

Fiul mosneanului Serban Iordache si al Neacsai Leanca (n. Dumitrascu).

Scoala primara in comuna natala (1907-l912); Liceul „I. C. Bratianu" din Pitesti (inceput in 1912, intrerupt intre 1916 si 1918, incheiat in 1920), cursurile fiind suspendate in zona ocupatiei germane. Vladimir Streinu trece in Moldova, se inscrie voluntar in armata romana si urmeaza o scoala de ofiteri (1916-l917); clasele V si VI in particular; dupa ce da bacalaureatul (1920), se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1920-l924), luindu-si licenta in filologie moderna. intre prof. sai, N. Iorga , M. Dragomirescu , V. Parvan , Ch. Drouhet. Student, debuteaza cu poezie in Adevarul literar si artistic (1921), optind pentru pseudonimul Debut in critica cu o recenzie la volum Pirga de V. Voiculescu , in revista din Cimpulung-Muscel, Muguri (1922). Secretar de redactie la Cugetul romanesc (1922); prof. la Turnu-Severin (1924), prof. suplinitor la Bucuresti (1925-l926); studii de specializare in Franta (la Paris si Nancy), intre 1926 si 1927, apoi 1928, cu intentia (nerealizata) de a-si da doctoratul cu o teza despre Rimbaud, la prof. Fortunat Strowsky. Profesor la Gaesti (1927; 1929-l930), Bucuresti (1930-l931), din nou la Gaesti (193l-l932), apoi la Pitesti (1930-l939) si Bucuresti (1939-l948). Drl al Univ. din Iasi cu o teza despre Versul liber romanesc (1947). inlaturat din invatamint (1948-l954), face munci necalificate (paznic, mozaicar s. a.). Bolnav, e supus unei operatii pulmonare (1955).

Colaborator la Institutul de Lingvistica din Bucuresti, la Dictionarul englez-roman si la Dictionarul limbii poetice a lui Eminescu. in 1964, G. Calinescu il angajeaza la Institutul de Istorie Literara si Folclor, condus de el. in 1968, chemat la Univ. din Bucuresti sa tina un curs de poetica. Director al Editurii Univers (1968-l970). A colaborat la Sburatorul, Viata literara, Azi, Facla, Gindirea, Preocupari literare, Universul literar, s. a., iar dupa 1944, la Revista Fundatiilor Regale, Caiete critice. Glasul patriei, Luceafarul, Tribuna, Amfiteatru, Ramuri, lasul literar. Steaua, Ateneu, Limba romana. Revista de istorie si teorie literara, s. a. A intemeiat impreuna cu Vladimir Streinu Cioculescu , P. Constantinescu si Tudor Soimaru revista Kalende (1928), a lucrat in redactia Sburatorului, la Gazeta si Preocupari literare (unde in 1942 e director, iar din 1943 preia intreaga revista, cu titlul Kalende, pina in 1944). Debut editorial cu volum Pagini de critica literara (1938), care aduna o parte a activitatii sale critice din revista Alte contributii, in volum Clasicii nostri (1943), cuprinzind studii dense despre Odobescu, Maiorescu, Eminescu, Creanga si Cosbuc. Editor si comentator al operei lui C. Hogas, Vladimir Streinu contribuie decisiv la relansarea prozatorului moldovean in lumina unor valori „neobservate" de contemporani: barochism, gustul clasicist, robinsonada etc. Acelasi lucru il realizeaza in zona „estetismului" macedonskian, in cap. redactat de el in Istoria literaturii romane moderne, I (1944), scrisa in colab. cu Vladimir Streinu Cioculescu si T. Vianu. O antologie a Literaturii romane contemporane (1944) afirma optiunile criticului in actualitate; studiul introductiv e prima sinteza asupra epocii interbelice care fixeaza directiile si tendintele ei fundamentale. Studiul despre Versificatia moderna (1966) a deschis la noi un orizont inedit pentru cercetarile moderne. Ultimele foiletoane, intitulate Distinguo, risipite in revista, sint consacrate celor mai variate domenii ale literaturii nationale si straine. Si-a reeditat Pagini de critica literara, adaugindu-le un nou voi., cu studiile aparute pina in 1948 (2 voi., 1968); de asemenea, a sintetizat datele laboratorului ed. Hogas, intr-o mica monografie consacrata autorului (1968). Comentator avizat al unor valori straine, de la Balzac la Hemingway, Anouilh, Gide, Esenin, Maiakovski s. a., contributii adunate postum in volum Studii de literatura universala (1973) Vladimir Streinu a fost si un exeget shakespearean (Hamlet, traduce si comentarii) si proustian. A traduce din Emerson, Gustave le Bon, Ch. Richet (Omul stupid). Preocupat de „tipare de cultura", criticul a fost un adept fervent al „clasicismului", in care a vazut si o „forma specifica de participare romaneasca la literatura universala". Poetul (Ritm imanent, 1971) evolueaza si el de la ermetism si parnasianism, catre o expresie clasica, limpede si stoica in ultima faza.

S. a inceput ca poet, astfel cunoscut si in cenaclul lui E. Lovinescu, care-l incurajeaza in aceasta directie in Sburatorul, clasindu-l printre „poeti" si dupa ce virajul spre critica era evident. In Istoria sa, G. Calinescu ii acorda aceeasi calitate, axindu-si comentariul exclusiv pe creatia lirica, refuzind (nu fara un subtext ironic nedrept) sa ia in considerare pe critic. Dupa ce se consuma in stilul poeziei postsimboliste, cu motive si accente apropiate de I. Pillat, dar reusind o simbioza parna-siano-ermetica ce evolua spre poetica barbiana, Vladimir Streinu, intrerupe brusc exercitiile lirice, la care nu se va intoarce decit in ultimele decenii de viata (dupa 1950). Volumul sau unic, Ritm imanent (aparut postum, 1971, prin grija fiicei autorului), opereaza o selectie riguroasa in cele doua momente distincte ale operei poetice. Mai cuprinzatoare, editia cvasicompleta a lui G. Muntean , Poezii (1982), restituie imaginea unui creator vizibil livresc, puternic cenzurat in confesiunea directa, disimulata fie sub pavaza metaforei parnasiene, fie sub cifrul ermetic, pentru a se elibera abia in ultima faza intr-un discurs mai spontan si limpezit, care pastreaza totusi intreg caracterul elaborat si lucid al unui „poeta artifex". Citeva accente romantice (motivele toamnei, oglinzii, vinatorii etc), gratia discreta a eroticii, sau „arte poetice" antologice (Temutul vinator, Ciulinii, Texte), care dezvaluie si fondul sentimental autoironie, topesc imaginea insului scrobit, imprejurari de viata, povara bolii si senectutii acorda (paradoxal) ultimei faze lirice o tensiune afectiva ce nu-si refuza nici nostalgia dar nici tonul sagalnic, ludic (Aventura, Inscriptie, Diana, Rime noi la un sf. Dumitru vechi), ba chiar o surprinzatoare intentie filipica (Cretosi, ramasi ca muntii, Usca-s-ar bratu-n), dar pastrind aceeasi distinctie si masura. Distinctia e si semnul textelor critice. Vladimir Streinu a fost un arbitru al elegantei comentariului critic, fie ca acesta avea drept obiect o opera consacrata, fie ca interventia privea actualitatea imediata. El realizeaza fuziunea unei substante clasice cu acuitatea receptiva la tot ce este modern si inovator intr-o literatura. Asa se face ca Vladimir Streinu a explicat, cu sensibilitate contemporana proaspata, articulatiile tinere ale unor opere crezute desuete, atragind atentia, intr-o vreme amenintata de o pretimpurie dezabuzare „modernista", asupra actualitatii lui Titu Maiorescu , AI.
Odobescu , G. Cosbuc , C. Hogas .

Urmarind, pe de alta parte, miscarea nelinistita a valorilor din imediata sa vecinatate, cronicar asadar, de subtila factura in judecata preponderent estetica, el a stiut sa dubleze mereu planurile in devenire cu teritoriile de statornicire ale clasicitatii. Vorbind in numele unui principiu de echilibru, interventia lui pastra timbrul masurat al unor certitudini, intr-o batalie unde capete infierbintate de euforii suspecte sau de violenta ideilor fanatice ale dreptei, puteau sa ne piarda, sau sa ne altereze ethosul national. Afirmatia „aprinsa", cum i se pare criticului propriul sau verb intr-o privire retrospectiva, isi gasea justificarea in alianta incheiata cu tonul general adoptat de aparatorii orientarilor autentice in arta. „Nici unul din criticii momentului - scrie - si nimeni pe lume, trebuind sa intervina intr-un vacarm de erori, nu si-a spus in soapta adevarul in care crede".

Recomandindu-se singur drept un critic militant, Vladimir Streinu nu contrazice prin aceasta maiorescianismul sau funciar (atitudinea „olimpiana" a mentorului „Junimii" nu insemnase mai putin, odinioara, un gest ofensiv) si nu se identifica totusi cu intelesul dat ideii de cealalta aripa a criticii romanesti -Gherea , Ibraileanu - decit in masura apararii adevaratei creatii, de impostura. Disocierea esteticului nu-l raliaza, pe de alta parte, la cercurile celor ce vedeau in arta doar un „mandarinat", si delimitarea sa de o atare interpretare e categorica: „Militantism estetic nu insemneaza insa estetism"; lupta in care se angajeaza vine si din sentimentul unei majore raspunderi intelectuale. in momentele de cumpana pentru destinul unei culturi, cum a fost si primejdia fascizarii, criticul se simte chemat „de a stavili surparea, peste valorile artistice, a unor terenuri limitrofe, de a zadarnici instaurarea anarhiei in spirite si de a veghea asupra acelei ordini supreme pe care Arta o instituie in lume". Acest program, formulat in clare si condensate cuvinte, constituie - in fapt - epitaful intregii sale opere. Valori astazi definitiv consacrate in constiinta literara a celei de-a doua jumatati a veacului al XX-lea nu erau insa, in momentul cind Vladimir Streinu isi publica foiletoanele critice, unanim acceptate; receptarea lor critica intimpina inca destule rezerve conservatoare, iar manualele de scoala refuzau sistematic sa le integreze. „Mai toate marile valori ale timpului - arata criticul - producindu-se impotriva starii generale de spirit, au avut mai intii de invins o opinie publica nu numai indaratnica, dar si deschis ofensiva". Atitudinea sa nu a fost mai putin „ofensiva" atunci cind propunea contemporanilor abandonarea cliseelor mostenite, fie ca era vorba despre adevarata fizionomie a finelui de veac XIX, fie despre creatia lui T. Arghezi, Ion Barbu, Lucian Blaga, Hortensia Papadat-Bengescu, Mateiu I. Caragiale s. a. in Istoria literaturii romane moderne (1944), armonizindu-si directiile gindului cu Vladimir Streinu Cioculescu si T. Vianu , ne ofera o imagine paralela a lui Al. Macedonski , care fusese cu putin timp inainte repus intr-o lumina reparatoare de catre T. Vianu . in ordinea unei istorii literare interpretative, capabila sa propuna o noua lectura a unor opere socotite „epuizate", se inscrie si readucerea in circuitul viu al interesului a prozei lui C. Hogas .

Editia din 1944-l947 poate fi socotita ca un act de justitie postuma izvorit dintr-o calda, sentimentala poate, dar profunda frecventare a unei carti izolate pina atunci in paginile de manual ale „poporanismului". Revelarea pentru intiia oara (caci Ibraileanu avusese fata de aceasta opera numai instinct artistic, nu si capacitate analitica) a accentelor de clasicitate si baroc, de traire moderna a unei calme robinsonade romanesti, este unul din titlurile de merit inalienabile ce-i revin lui Vladimir Streinu Tot el atrage atentia (dupa ce-i recunoscuse valoarea si noutatea) asupra procesului indelung ce mai avea de strabatut creatia dificila a lui Tudor Arghezi pina la definitiva ei asimilare in sensibilitatea veacului.

Nu altfel se manifesta cind trateaza aspecte ale lirismului eminescian (extinse in ultimii ani pina la probleme ale vocabularului si, implicit.

Dictionarului datorat marelui poet), cind urmareste variile ipostaze istorice ale poeziei sau cind - printre primii - ia in discutie scrieri ale tinerilor din deceniul sapte (Marin Sorescu , Ioan Alexandru , D. R. Popescu ), depistind intotdeauna stratul ascuns, germenul autentic. Spiritul de sinteza (manifestat, spre pilda, intr-o „ochire" rapida si sigura asupra Criticii literare romanesti intre 1920-l945, mic studiu din 1968) nu exclude nervul polemic, la un critic caracterizat indeobste prin discursul detasat, academic, cu o frazare energica si eleganta. in diverse momente, nu dintre cele mai comode, el se manifesta insa temperamental divergent, iar asa-numitele de el „eseuri": Confuzie, Estetica inimii, Tremuricii s. a. sint modele de executii la rece, in spirit maiorescian autentic, pamflete critice sui generis. Agresivitatea este sublimata in ironie, stilul supravegheat indeaproape cunoaste o calma considerare a obiectului, insa severitatea se dizolva in firescul unei sobrietati ce nu e nici retransare banuitoare, nici precautie sceptica. Vladimir Streinu ramine si in paginile sale de aversiune, condamnare sau polemica, un „antiquus" (cum il numea el, reluind un apelativ, uitat, pe Al. Odobescu ), in sensul de om al clasicitatii.

OPERA:
Pagini de critica literara. Marginalia. Eseuri, Bucuresti, 1938;
Clasicii nostri. Bucuresti, 1943 (ed. II, 1969);
Istoria literaturii romane moderne, I, in colab. cu S. Cioculescu si T. Vianu, Bucuresti, 1944 (ed., II, 1985);
Literatura romana contemporana, antologie. Bucuresti, 1944;
Versificatia moderna. Studiu istoric si teoretic asupra versului liber, Bucuresti, 1966;
Pagini de critica literara (I-V;
I-II, ed. de autor;
de la voi. III, ed. ingrijita de G. Muntean), Bucuresti, 1968-l977;
Calistrat Hogas, Bucuresti, 1968;
Ion Creanga, Bucuresti, 1970;
Ritm imanent, versuri, Bucuresti, 1971;
Studii de literatura universala, ed. intocmita si pref. de G. Muntean, Bucuresti, 1973;
Eminescu-Arghezi, ed. alcatuita si pref. de G. Muntean, Bucuresti, 1977;
Poezii, ed. critica, cu introducere, note, variante, comentarii si indici de G. Muntean, Bucuresti, 1982;
Poezie si poeti romani, antologie, pref. si bibliografie de G. Muntean, Bucuresti, 1983;
Eminescu, ed. ingrijita, pref., note si indice de nume de M. Dragan, Iasi, . Traduceri: P. Corneille, Horatiu, tragedie in 5 acte, trad. in versuri de ~, Bucuresti, 1943;
Proust, in cautarea timpului pierdut, I, trad. de ~, Bucuresti, 1868;
Shakespeare, Tragedia lui Hamlet, print de Danemarca, trad. de ~, Bucuresti, 1970;
Emerson, Destinul. Arta. Bogatie, trad. de ~, Bucuresti, f. a.;
Gustave Le Bon, Psihologia popoarelor, trad. de ~, Bucuresti, f. a.;
Ch. Richet, Omul stupid, trad. de ~, Bucuresti, f. a.


REFERINTE CRITICE:
G. Calinescu, Istoria;
E. Lovinescu, T. Maiorescu si posteritatea lui critica, 1943;
N. Balota, in Familia, nr. 6, 1966;
I. Biberi, in Ramuri, nr. 9,1966;
Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 7,1968;
Al. Protopopescu, in Tomis, nr. 7, 1968;
M. Ungheanu, in Gazeta literara, nr. 20, 1968;
L. Raicu, in Gazeta literara, nr. 31, 1968;
V. Cristea, Interpretari si critice, 1970;
Al. Pini, Panorama;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 43, 1971;
idem, Aspecte;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 42, 1971;
Al. George, in Arges, nr. 12, 1971;
I. Rotaru, O istorie;
M. Zaciu, Colaje, 1972;
Al. Piru, Varia, HI, 1972-l973;
L. Raicu, Structuri literare, 1973;
D. Pillat, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3, 1973;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 20, 1973;
Al. Piru, in Romania literara, nr. 36, 1973;
Al. Oprea, Incidente critice, 1975;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, III;
FI. Mihailescu, Conceptul de critica literara in Romania, I, 1976;
Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1978;
Geo Bogza, in Romania literara, nr. 11,1979;
S. Cioculescu, in Flacara, nr. 2, 1979;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 34, 1980;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 21, 1981;
I. Biberi, Eseuri si foiletoane, 1982;
G. Muntean, in Ramuri, nr. 4, 1982;
idem, in Romania literara, nr. 21, 1982;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 2, 1982;
Gh. Grigurcu, Intre critici, 1983;
G. Muntean, in Manuscriptum, nr. 3, 1984;
Vladimir Streinu interpretat de, 1984;
P Mareea, Atitudini critice, 1985;
D. Flamand, Intimitatea textului, 1985;
S. Cioculescu, Argheziana, 1985;
Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viata, 1987;
V. Marian, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988;
Gh. Grigurcu, De la Minai Eminescu;
VI. Barna, in Luceafarul, nr. 7, 1986.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani