Referate Meniu
Astronomie
Biologie
Chimie
Desen
Diverse
Drept
Economie
Engleza
Filozofie
Fizica
Franceza
Geografie
Germana
Informatica
Istorie
Italiana
Marketing
Matematica
Medicina
Muzica
Psihologie
Romana
Romana1
Spaniola


 


referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre: Intocmirea bilantului contabil - intoducere

Proiect bilantul si situatia financiara a intreprinderilor

1. Elemente introductive
2. Bilantul contabil - generalitati
3. Intocmirea bilantului contabil
4. Structuri bilantiere utilizate in practica mondiala
5. Intocmirea si depunerea bilantului contabil

3.Intocmirea bilantului contabil

3.1. Principii de intocmire

Indiferent de continutul bilantului proiectat, de natura activitatii a carei situatie o reflecta sau de timpul la care se refera, la intocmirea lui este necesar sa se respecte o serie de reguli si principii, care sa-i asigure un continut real si o functionalitate eficienta in procesul de administrare a patrimoniului.
Principiile care stau la baza intocmirii bilantului contabil, sunt:
a) Principiul intocmirii bilantului pe baza informatiilor existente in documentele primare;
b) Principiul intocmirii bilantului pe baza informatiilor prelucrate de sistemul conturilor;
c) Principiul intocmirii bilantului pe baza inventarierii patrimoniului;
d) Principiul intocmirii bilantului pe baza calculatiei costurilor si a rezultatului exercitiului;
e) Omogenizarea prin evaluare a elementelor patrimoniale.

a) Documentele primare – baza documentara a intocmirii bilantului

Prin geneza, continut si functie, bilantul contabil este un model contabil, astfel ca baza de plecare la intocmirea lui o constituie documentele justificative. Legatura dintre aceste documente primare sau justificative si bilant se realizeaza prin intermediul sistemului de conturi. Inregistrarea contabila reprezinta o grupare cronologica si sistematica a documentelor in cadrul conturilor sintetice si analitice. In aceste conditii, caracterul real al bilantului se determina in primul rand, prin reflectarea complexa si calitativa a operatiilor economice si financiare in documente, implicit prin inregistrarea acestora in sistemul de conturi.

b) Principiul intocmirii bilantului pe baza informatiilor preluate din sistemul de conturi
Intre bilant si sistemul de conturi exista o legatura directa in sensul ca, plecandu-se de la bilantul contabil la inceputul perioadei, prin intermediul sistemului de conturi se va ajunge in cele din urma la bilantul de la sfarsitul perioadei.
Intocmirea bilantului contabil presupune si folosirea mecanismului partidei duble in construirea si prezentarea indicatorilor bilantieri. In acest sens se au in vedere relatiile de echilibru si control dintre activ si pasiv, debit si credit, chltuieli si venituri, debit si credit, conturi sintetice si analitica, inregistrarea cronologica si sistematica.
Din punct de vedere metodologic, la intocmirea bilantului contabil se are in vedere ca indicatorii care il compun sa se construiasca prin agregarea datelor furnizate de sistemul de conturi. Pentru realizarea acestui lucru pot fi folosite doua modalitati:
- relationala;
- functionala.

In ceea ce priveste modalitatea relationala, bilantul este conceput sub forma unui cont global ce intra in corespondenta cu celelalte conturi, care evidentiaza starea si miscarea patrimoniului. Bilantul evidentiaza astfel toate conturile cu solduri debitoare si creditoare careevidentiaza la un moment dat multimea elementelor patrimonile de activ si de pasiv. Functia contabila a contului „bilant” este aceea de a inchide si a deschide toate conturile elementare privind patrimoniul unui subiect de drept. Pentru a marca aceasta functie, contul „bilant”se diferentiaza in alte doua conturi: „bilant de inchidere ” si „bilant de deschidere”. Astfel bilantul de inchidere preia ca posturi toate soldurile finale ale conturilor.
La sfarsitul exercitiului financiar, soldurile finale ale conturilor (debitoare si creditoare) luate din Balanta de verificare si puse in acord cu realitatea prin inventariere sunt grupate potrivit structurii informationale a bilantului si inscrise in activul si pasivul acestuia. Prin aceasta metoda se realizeaza construirea posturilor bilantiere, adica a unor indicatori sintetici privind starea si structura patrimoniului si a rezultatului obtinut in urma activitatii desfasurate in cursul unui exercitiu financiar.

c) Intocmirea bilantului pe baza inventarierii patrimoniului

Inventarul reprezinta documentul on care sunt enumerate si descrise cantitativ si valoric mijloacele, creantele si angajamentele unitatii, existente la un moment dat. Inventarul poate fi inventar scriptic, obtinut dupa datele din soldurile conturilor sau faptic, obtinut prin observarea si inregistrarea elementelor patrimoniale. Acesta din urma are rolul de a evidentia existenta reala cantitativa si calitativa a valorilor inregistrate in conturi. Analizat prin prisma relatiilor sale informationale cu bilantul, inventarul evidentiaza la un moment dat in expresie baneasca marimea elementelor patrimoniale sub forma mijloacelor, creantelor si a datoriilor.
Desi nu se inventariaza, marimea surselor proprii se poate calcula in mod global in cadrul inventarului pe baza relatiei:

Surse proprii = Activul inventariat – Obligatiile intreprinderii

Prin compararea surselor proprii cu cele calculate in inventarul anterior se constata in ce masura patrimoniul unei unitati a sporit sau s-a micsorat.

d) Intocmirea bilantului pe baza calculatiei costurilor si a rezultatelor exercitiului.

Acest principiu serveste ca mijloc de determinare a costului efectiv al elementelor patrimoniale si a rezultatelor financiare. Principiul delimitarii pe locuri de gestiune a cheltuielilor si veniturilor consta in aceea ca fiecare cheltuiala este evidentiata pe locul de gestiune care a ocazionat-o, iar in continuare recuperata prin rezultatul obtinut (produs, lucare, serviciu).
Alaturi de stabilirea cat mai exacta a cheltuielilor si veniturilor , din contabilitatea financiara, calculatia costurilor prin contabilitatea de gestiune reprezinta un instrument de delimitare a rezultatelor pe verigi organizatorice interne ale societatii si pe obiecte de calculatie in general.
d) Omogenizarea prin evaluare a elementelor patrimoniale

Elementele care se masoara si se evidentiaza prin bilant pot fi atat stocurile de bunuri si soldul de disponibilitati banesti, creante, capitaluri, rezerve, obligatii si credite la un moment dat, cat si fluxuri de venituri si cheltuieli. Prin structura sa bilantul oglindeste intr-o forma integrata fluxurile materiale si financiare specifice. Omogenizarea acestor elemente se poate realiza prin exprimarea lor in etalon monetar. Componentele evaluarii biklantiere sunt:
a) Obiectul evaluarii (elementul patrimonial si operatiile economice si financiare privind miscarea acestor elemente).
b) Etalonul bani, ca unitate de masura.
c) Compararea, raportarea obiectului de evaluat la etalonul bani, pentru a exprima marimea sa.

In ceea ce priveste respectarea acestor principii, la structurarea bilantului contabil se au in vedere urmatoarele principii:
- posturile inscrise in bilan trebuie sa corespunda cu datele inregistrate in contabilitate, puse de acord cu situatia reala a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;
- compensarile intre conturile ce se inscriu in bilant si respectiv intre veniturile si cheltuielile din contul de „Profit si pierdere” nu sunt admise.


3.2. Lucrarile premergatoare intocmirii bilantului

La intocmirea bilantului exista o serie intreaga de reguli foarte precise, fiind obligatorie parcurgerea unor lucrari premergatoare a caror executare se desfasoara intr-o ordine logica, si anume:
1. Inregistrarea in conturi a tuturor operatiilor economice si financiare ale unitatii, care au avut loc in perioada pentru care se intocmeste bilantul contabil in vedere stabilirii complete a rulajului lor debitor si creditor.
2. verificarea exactitatii rulajelor si soldurilor inregistrate in conturile sintetice ale contabilitatii generale si punerea de acord a evidentei sintetice cu cea analitica. Aceasta operatie se asigura cu ajutorul balantelor de verificare, ce permit nu numai identificarea eventualelor erori de inregistrare, ci si corelarea lor in vederea stabilirii concordantei necesare intre conturile sintetice si analitice.
3. Inventarierea generala a patrimoniului administrat, precum si a surselor de provenienta a capitalului societatii , a dreptului de creanta si a obligatiilor, actiune urmata de punerea in acord a datelor evidentiate cu realitatile constatate la inventariere, prin rezolvarea minusurilor sau a plusurilor existente.
4. Stabilirea rezultatelor financiare, a profitului brut, a profitului net obtinute de societatea comerciala luna de luna si, prin cumulare si regularizare la finele exercitiului financiar cand se incheie bilantul.
5. A doua verificare a datelor contabilitatii in scopul asigurarii exactitatii inregistrarii in conturi a tuturor operatiilor economice, deci inclusiv a celor intervenite pentru regularizarea rezultatelor inventarierii si stabilirea rezultatelor finale. Acest lucru se poate realiza prin intocmirea unei noi ablante de verificare atat pentru conturile sintetice cat si pentru conturile analitice,inclusiv punerea in acord a contabilitatii sintetice cu cea analitica.
6. pe baza datelor evidentiate in conturi si in ultima balanta de verificare, se procedeaza apoi la intocmirea propriu – zisa a bilantului, adica la completaarea formularelor de bilant dupa o macheta unica pentru toti agentii economici.


3.3 Intocmirea propriu – zisa a bilantului

Dupa executarea lucrarilor premergatoare, se trece la intocmirea propriu – zisa a bilantului, adica la completarea formularului de bilant. Potivit reglementarilor in vigoare, toti agentii economici cu personalitate juridica au obligatia intocmirii si raportarii anuale a bilantului contabil, a contului de profit si pierdere si a anexelor la bilant, inclusiv a raportului de gestiune pentru inchidere exercitiului financiar. Intocmirea propriu – zisa a bilantului necesita respectarea anumitor norme metodologice. La intocmirea bilantului contabil se au astfel in vedere urmatoarele reguli:
1. Datele ce se raporteaza prin bilanturile contabile, atat cele de prevederi cat si cele de realizari sunt cumulate de la inceputul anului pana la sfarsitul perioaddei de raportare.
2. Datele de prevederi din anexele la bilant trebuie sa corespunda cu cele din bugetele de venituri si cheltuieli.
3. Conturile inscrise in bilant trebuie sa corespunda cu datele inregistrate in contabilitate, puse in acord cu situatia reala a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului.

Anual, prin Normele metodologice privind intocmirea, verificarea si centrlizarea bilanturilor contabile ale agentilor economici, Ministerul Finantelor precizeaza continutul si structura bilantului contabil, inclusiv metodologia de intocmire a lui.
Bilantul reflecta, la nivelul fiecarui agent economic, totalitatea mijloacelor economice, sursele de acoperire a acestora, precum si rezultatele financiare obtinute.


3.4. Analiza activitatii societatii pe baza bilantului

In procesul de conducere a activitatii unei intreprinderi, un mijloc esential de cunoastere a modului cum sunt gospodarite fondurile, capitalurile si bunurile in care este investit il are bilantul contabil. Conceput sub acest aspect, bilantul reprezinta o sinteza de informatii contabile finale pe baza carora se analizeaza situati financiara a societatii comerciale.
Informatiile prezentate de bilant cu privire la situatia financiara a unitatii constituie in acelasi timp un mijloc important de cunoastere a activitatii financiare. Situatia financiara este o expresie a situatiei concentrata economice.
Avand in vedere faptul ca in adunarile generale ale asociatilor sau actionarilor modul de utilizare a fondurilor gestionate de catre societatea comerciala se stabileste pe baza bilantului, se poate observa in acest fel importanta sporita a bilantului contabil.
A analiza un bilant inseamna a-l descompune in partile lui componente, fie in scopul de a studia raporturile dintre ele, fie cu scopul de a studia raporturile care exista intre elementele unui bilant si elementele altui bilant sau elementele altui bilanturi succesive.
Comparatia datelor unui exercitiu cu datele unui alt exercitiu sau compararea cu datele altei societati permite transformarea cifrelor absolute in cifre rrelative, caci numai cifrele relative permit cunoasterea raportului proocentual al unui element sau grup de elemente fata de totalul bilantului.
In analiza bilantului se folosesc mai nulte procedee, si anume:
1. Analiza bilantului pe orizontala;
2. Analiza bilantului pe verticala;
3. Analiza combinata.

Analiza bilantului pe verticala consta in studierea separata a grupelor de activ si de pasivsi a fiecarui post care se incadreaza in grupele respective pentru a determina greutatea specifica a acestora si modificarile survenite in grupele sau posturile de bilant.
Astfel de analize pot cuprinde:
- analiza structurii bilantului si a modificarilor care au intervenit in continutul grupelor, capitolelor si subposturilor;
- analiza situatiei stocurilor la inceputul si sfarsitul perioadei de gestiune;
- analiza creantelor intreprinderii;
- analiza obligatiilor intreprinderii si a posibilitatilor de lichidare a acestora din disponibilitatile lor banesti.

Analiza pe orizontala consta in studierea grupelor si a posturilor din activul bilantului in comparatie cu cele din pasiv.

Analiza combinata a bilantului consta in folosirea concomitenta a celor doua procedee prezentate mai sus. Presupunand atat analiza pe orizontala cat si analiza pe verticala, analiza combinata a bilantului este cea mai raspandita in practica contabila.
Analiza situatiei financiare si patrimoniale a intreprinderii are ca obiectiv principal cunoasterea modului de realizare a bugetului de venituri si cheltuieli, determinarea gradului de utilizare a mijloacelor financiare aflate la dispozitia unitatii,, exprimat in indicatori de eficienta a intregii activitati economice.

Analiza pe baza de bilant are ca obiectiv degajarea informatiilor contabile privind situatia fianciara si rezultatul obtinut. Cu valoare informationala deosebita se construiesc in acest sens , tabloul de finantare si contul de rezultate cu solduri intermediare. Primul serveste la analiza echilibrului financiar, a lichiditatii si a solvabilitatii intreprinderii, iar cel din urma are un rol important in analiza „productiei” de rezultate.

Analiza echilibrului financiar. O asemenea analiza se face in jurul unui indicator denumit fond de rulment. El exprima sursele permanente, mai mari de un an, pentru finantarea activelor circulante.
Relatiile de calcul folosite in analiza, sunt:

Fond de rulment = Capital permanent – Active imobilizate

Capital permanent = Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung

Trezoreria neta = Disponibilitati – Datorii financiare pe termen scurt

Necesarul de Activul Datorii financiare
fond de rulment circulant pe termen scurt

In ceea ce priveste analiza rezultatului exercitiului, trebuie sa se regrupeze si sa se reprocedeze la restructurarea pozitiilor din contul de „Profit si pierdere”. Un astfel de model este denumit „Contul de rezultate cu solduri intermediare”