Referate Meniu
Astronomie
Biologie
Chimie
Desen
Diverse
Drept
Economie
Engleza
Filozofie
Fizica
Franceza
Geografie
Germana
Informatica
Istorie
Italiana
Marketing
Matematica
Medicina
Muzica
Psihologie
Romana
Romana1
Spaniola


 


referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre: Negocierea si Strategii de negociere

Proiect negocierea

1. Generalizari, definitii, clasificari
2. Strategii de negociere
3. Tehnici si tactici de negociere
4. Pregatirea negocierilor
5. Desfasurarea negocierilor
6. Finalizarea negocierilor
7. Particularitatile negocierilor in diferite state

8. Principii de negociere

ABORDAREA TEORETICA A NEGOCIERII

Strategii de negociere


În razboi sau la bucatarie, în afaceri sau pe strada, într-un proces de divort sau într-un conflict cu teroristii, de fapt în orice forma de intercatiune umana este pusa în joc o anumita masura de strategie si tactica. Desi nu exista retele sau doctrine care sa garanteze obtinerea succesului într-o infinitate de situatii conflictuale, gândirea strategica si actiunea tactica multiplica sansele de reusita, de cele mai multe ori.


Strategia este o linie de actiune care se poate dovedi valabila într-o situatie data, dar complet inaplicabila în multe altele. Ea este subordonata obiectivelor globale si finale. O linie strategica vizeaza efecte pe termen lung si poate fi materializata sau dejutata prin actiuni tactice premeditate sau prin reactii spontane, impulsive, cu efecte pe termen scurt.


Tactica este subordonata obiectivelor imediate, partiale si intermediare. O linie strategica este alcatuita din înlantuirea mai mult sau mai putin coerenta a mai multor actiuni tactice sau reactii spontane. Reactia spontana este o manifestare impulsiva. În lungul unei linii strategice, actiunile tactice se însiruie ca verigile unui lant.
În negocieri, mai mult chiar decât în conflictul deschis de natura razboiului sau a întrecerilor sportive, strategia trebuie privita ca un mod de gândire dinamica. Ea devine o maniera de abordare a unei confruntari delicate între doua sau mai multe vointe. În final, pe cât posibil, partenerul trebuie sa gândeasca ca mine, dar si eu ca el. Împreuna trebuie sa ajungem acolo unde voia sa ajunga fiecare, separat. Daca putem obtine victoria fara sa fie cineva înfrânt, este perfect.


Strategia de negociere functioneaza numai dublata de arta de a orienta si controla, pe neobservate, interactiunea vointelor aflate în conflict, folosind atât logica rece a argumentelor rationale, cât si energia psihologica a emotiilor si sentimentelor.
Orice forma de negociere implica o confruntare de vointe, sentimente si interese. Pe rând, fiecare dintre parti poate prelua initiativa si controlul, dar nu pot domina toate, simultan. Fiecare dintre parti este influientata de modul în care percepe propria sa pozitie si, în raport cu aceasta, pe aceea a adversarului. Partea care are o viziune mai clara asupra acestei confruntari de vointe, are mai multe sanse sa controleze interactiunea si sa obtina victoria. Ideal ar fi ca partenerul de negocieri sa înteleaga ca eu am dreptate si el se înseala, mai înainte de a investi prea mult timp si efort pentru a-l convinge. Daca s-a întâmplat asa, înseamna ca am ales cea mai buna strategie. Principiul fundamental al strategiei este acela de a stapâni interactiunea vointelor care se înfrunta la masa tratativelor si a nu le lasa sa treaca în conflict deschis.


Conflictul poate fi dezamorsat în fasa. Indiciile si fazele agravarii progresive a conflictului pot fi: disconfortul, incidentele, neîntelegerile, tensiunea si criza.
Disconfortul este un fel de jena, o emotie sau un sentiment neplacut care congestioneaza fata si face vocea sa scârtâie.
Incidentele sunt fapte marunte, dar suparatoare, întâmplate fara vointa expresa a cuiva, care întristeaza si irita.
Neîntelegerile sunt situatiile de dubiu, ambiguitatile, în care partenerii se interpreteaza gresit si trag concluzii tendentioase pentru ca devin suspiciosi si resentimentari.
Tensiunea este deja starea de încordare, iritare, îngrijorare si alerta permanenta fata de presupusa rea vointa a partenerului.
Criza este conflictul deschis, cearta, violenta sau ruptura relatiei dintre partile negociatoare.
De-a lungul istoriei, schimbarile tehnologice au impus mereu schimbari ale mijloacelor folosite în confruntarea dintre doua sau mai multe parti negociatoare. Cu toate acestea, natura conflictelor si bazele strategice si tactice ale rezolvarii lor au ramas fundamental aceleasi.


Strategiile de negociere adoptate depind de conjunctura de piata, de personalitatea si moralitatea negociatorilor, precum si de relatiile dintre parti. În mediul afacerilor circula relatarea întâmplarii petrecute cu un celebru distribuitor de covoare persane care, în cele din urma, a intrat totusi în faliment datorita manierei ofensatoare în care a purtat negocierile. Dupa ce vizitau exponatele si se informau asupra unor caracteristici ale ofertei, cumparatorii potentiali erau condusi direct într-o încapere special amenajata pentru cocktail. Fara nici o alta forma de persuasiune, în compania altor clienti si în prezenta unor parteneri de conversatie, ca si a unor animatori si animatoare, aici erau lasati sa decida asupra actului de cumparare. În paralel, cu ajutorul unor microfoane ascunse si prin niste pereti speciali, potentialii parteneri erau vizualizati, iar comentariile lor erau ascultate cu atentie. Aceasta “cura” de informare îl plasa pe vânzator într-o pozitie deosebit de avantajoasa, deoarece putea alege tipul de strategie cu care îsi va întâmpina partenerii, imediat dupa cocktail. În orice caz, cu cei hotarâti sa cumpere, negocia direct si conflictual. Cu cei nedecisi, aplica strategii indirecte si cooperative. Cauta sa obtina maximum de avantaje în minimum de timp, si de la unii si de la altii.
Metodele folosite de distribuitor au fost deconspirate. Cumparatorii ca si furnizorii s-au considerat ofensati si l-au boicotat provocându-i falimentul. Întâmplarea a atras atentia asupra eficacitatii unor strategii de negociere adecvate. Ne putem întreba ce s-ar fi întâmplat daca secretul negocierilor sale nu ar fi fost dezvaluit sau daca altii nu procedeaza la fel?


Strategii directe
Când suntem stapâni pe situatie si siguri de rezultatele actiunilor noastre, intram direct în subiect si lovim direct la tinta.
Strategiile directe sunt folosite atunci când raportul de forte ne este net favorabil, iar puterea de negociere impune cu usurinta vointa celui mai tare, printr-o batalie scurta si decisiva.
În viziunea militara clasica, scopul acestor strategii este acela de a acumula fortele si atuurile principale, pe teatrul principal de operatiuni, pentru a anihila, într-o batalie decisiva, grosul fortelor adverse. Manevrele folosite sunt cele directe.
Conform teoriei militare, în acest gen de strategii, victoria trebuie obtinuta prin:
· utilizarea unei forte de mari dimensiuni împotriva principalelor forte ale adversarului;
· purtarea unei singure batalii decisive pe un teatru de operatiuni principal.
Strategia directa este usor de practicat atunci când esti puternic, fata în fata cu un adversar relativ mai slab.


Strategii indirecte
Când raportul de forte si împrejurarile nu ne sunt favorabile, alegem solutii de uzura, lovituri laterale si folosim mai ales mijloace psihologice, pentru a limita libertatea de actiune a adversarului. Strategia indirecta sau laterala este folosita atunci când adversarul este mai puternic. A o folosi înseamna a lovi adversarul în punctele sale cele mai slabe, pe teatrele de operatiuni secundare.
În loc sa se ia taurul de coarne, se încearca îngenuncherea sa prin lovituri laterale si surprinzatoare, în punctele vulnerabile. Adversarul trebuie scos din pozitiile sale întarite, cu armamentul sau greu (în cazul negocierilor, armamentul este substituit de argumentatie si de putere) pentru a-si apara partile mai slabe si mai putin importante. Dupa epuizarea si macinarea acestora în conflicte sau divergente minore, vor fi atacate pozitiile cheie, de mare importanta. Adversarul trebuie indus mereu în eroare, astfel încât sa realizeze cât mai târziu acest lucru. În negocieri, manevrele laterale înseamna manipulare si sunt posibile numai cu o mare risipa de mijloace psihologice de persuasiune si sugestie care limiteaza libertatea de decizie a adversarului. Manipularea ramâne singura resursa de care mai pot dispune cei lipsiti de putere si mijloace de presiune.
În termeni militari, câteva dintre regulile de baza ale manevrelor laterale sunt urmatoarele:
· realizarea efectului de surpriza prin recurs permanent la actiuni imprevizibile;
· utilizarea unor resurse puternice pentru a da lovituri decisive în punctele slabe ale adversarului;
· angajarea unor batalii decisive pe teatre de operatiuni secundare;
· divizarea si împrastierea fortelor adversarului prin manevre laterale si ocolitoare;
· retragerea neconditionata de pe pozitiile în care adversarul îsi concentreaza fortele;
· aplicarea de lovituri minore si sporadice când adversarul se retrage;
· mentinerea unui raport de forte de cel putin 1 la 1, la nivel tactic, atunci când raportul de forte la nivel strategic este de pâna la 1 la 5;
· supravegherea continua a manevrelor adverse etc.
Toate aceste principii si reguli de actiune sunt tipice pentru lupta de gherila.


Strategii conflictuale
Clarificarea caracterului cooperativ sau conflictual al negocierilor este importanta pentru alegerea tacticilor si tehnicilor folosite la masa tratativelor. Strategiile bazate pe forta, aplicabile în conditii de conflict deschis, sunt mai simple decât cele cooperative.
Strategiile conflictuale sau competitive sunt acelea în care se cauta sa se obtina avantaje, fara a face concesii în schimbul lor. Sunt dure si tensionate si, mai întotdeauna, se bazeaza pe o disproportie de putere de negociere între parti. Relatiile de afaceri stabilite prin astfel de strategii pot fi profitabile, dar nu si de lunga durata. Ele sunt puternic influientate de schimbarea conjuncturii de piata.
Pentru ilustrarea procesului de negociere bazat pe conflict deschis, apelam la un exemplu tipic de negociere a pretului.
Presupunem ca, pe o anumita piata, exista o cerere mare pentru produsul X. Oferta este insuficienta si productia este controlata de un furnizor unic. Profitând de pozitia sa pe piata, acesta cere un pret exorbitant. O parte dintre cumparatorii potentiali vor accepta plata acelui pret, sub presiunea furnizorului care nu admite livrarea în alte conditii. Când pozitia sa pe piata se schimba, odata cu aparitia unui numar mare de alti producatori la fel de buni, se schimba si baza puterii de negociere între parti. Clientii vor cauta sa se rafuiasca cu vechiul furnizor, fie impunând preturi joase, fie parasindu-l. Conflictul ramâne deschis.
În cadrul strategiilor conflictuale, este esential a sesiza din timp natura si tipul conflictului de vointe. Acesta poate fi:
a) conflict de credinte si preferinte,
b) conflict de interese si
c) conflict de instrumentare.
Conflictul de credinte si preferinte este generat de diferente de ordin cultural si perceptual. El poate fi de natura politica, religioasa, ideologica sau psihosenzoriala.
Este un conflict între valorile fundamentale la care adera partenerii si nu unul de natura rationala. Este profund, de mare intensitate si foarte greu de conciliat. Este inutil sa încerci a converti un fundamentalist arab la crestinism, tot asa cum nu are rost sa servesti usturoi la micul dejun cuiva care-l detesta. De regula, conflictele de acest fel iau amploare, dureaza si duc la epuizarea adversarilor. Pozitiile adverse pot fi ireductibile.
Conflictele de interese sunt cele generate pe baze materiale si financiare, legate de surse de materii prime, de debusee, de împartirea câstigurilor, de concurenta etc. Comportamentul partilor negociatoare ramâne preponderent rational, iar pozitiile lor pot fi usor de exprimat în termeni militari.
Conflictele de instrumentare sunt acelea în care adversarii adera la unul si acelasi obiectiv final, dar nu sunt de acord cu caile, metodele si mijloacele folosite pentru a-l atinge. Divergentele sunt de natura procedurala.
Strategiile competitive genereaza tactici de influienta negativa si agresiva precum avertismentul, amenintarea directa si represaliile.


Strategiile cooperative
Sunt acelea care urmaresc un echilibru între avantaje si concesii, si care evita conflictul deschis, refuzând folosirea mijloacele agresive de presiune. Ai în fata un partener si nu un adversar.
Cel putin la începutul discutiilor, aceste strategii cauta sa identifice punctele si interesele comune tocmai pentru a face posibile cât mai multe oportunitati de a cadea de acord cu partenerul si a-i da satisfactie. Ca sa înfrângi mai usor rezistenta adversarului, nu raspunzi provocarilor sale, nu întâmpini atacurile cu contraatacuri, nu aplici principiul “ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”. Mai mult chiar, treci de partea sa, îi dai dreptate ori de câte ori ai ocazia, îl asculti cu atentie, îi arati respect, ceri scuze etc. Daca vrei sa fii ascultat, trebuie sa fii primul care asculta. Daca vrei sa fii înteles, trebuie sa întelegi partenerul mai întâi. Daca vorbesti calm, creste probabilitatea de a ti se vorbi la fel. Daca te porti prietenos, întâlnesti mai usor prietenia.
Strategiile cooperative se bazeaza pe tactici de influenta pozitiva precum promisiunile, recomandarile, concesiile si recompensele. Un exemplu de aplicare a strategiilor cooperative poate fi negocierea unui contract între sindicatele si conducerea unei exploatari miniere:
Liderul sindicatului anunta sec: “3% este cresterea minima pe care o putem accepta si, din punctul nostru de vedere, nu este negociabila. Trecem la punctul urmator.”
Înainte de a se aseza, adauga: “asta ca sa folosesc o exprimare mai delicata”.
Actionând în spiritul strategiilor competitive, patronatul ar contraataca. Ar urma o cearta prelungita, în care fiecare dintre parti si-ar apara vehement pozitia. Totul va fi zadarnic si greva nu va putea fi evitata.
În spiritul strategiilor cooperative, directorul general nu raspunde provocarii. În loc sa contraatace, spre surprinderea tuturor, el spune calm: “Ma intereseaza foarte mult afirmatia dvs. cu privire la folosirea unei exprimari mai delicate. Sunt gata sa ascult cu rabdare punctul dvs. de vedere”. A urma expunerea pe larg si firul discutiilor a fost reînnodat. Consiliul de administratie, la rândul sau, a expus motivele care fac revendicarea dificila, în ciuda oricarei bunavointe. Greva nu a mai avut loc, iar negocierea cresterii salariilor a fost amânata. (William Ury, Op.cit.)

Alegerea tipului de strategie
Din perspectiva teoriei militare (dupa generalul francez André Beaufre, Introduction à la strategie), ecuatia globala a unui plan strategic are urmatoarea formulare de principiu:

unde: u – factor de situatie sau influenta de conjunctura, M – fortele materiale si financiare implicate în conflict si aflate în interactiune, p – fortele psihologice disponibile, T – factorul timp.
Strategiile directe sunt preferate atunci când greutatea specifica a factorilor psihologici este preponderenta, iar fotele materiale si financiare sunt neglijabile. Factorul timp are importanta pentru ca partile se angajeaza într-o confruntare de uzura, de lunga durata.
În plus, alegerea unui tip de strategie directa sau indirecta depinde de circumstantele simbolizate prin elementul (u).